Synopsis

Cuvânt înainte: Al treilea film din seria „Bobocilor”, după „Toamna bobocilor” și „Iarna bobocilor”, în regia lui Mircea Moldovan.

Primavara Bobocilor (1985) de Mircea Moldovan - film comedie online pe CINEPUB

Regie: Mircea Moldovan
Scenariu: Petre Sălcudeanu
Distribuție: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Horațiu Mălăele, Anda Onesa, Tora Vasilescu, Ovidiu Schumacher, Paul Lavric, Ana Ciontea, Adela Mărculescu, Aristide Teică, Nae Gh. Mazilu
Producător: Titi Popescu
Imagine: Ion Dobre
Montaj: Adriana Ionescu
Sunet: Andrei Papp
Muzică: Horia Moculescu
An: 1985
Categorie: Lungmetraj
Gen: Comedie
Durată: 80 minute

0 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Suntem vreo cincisprezece ani mai târziu în satul ficțional pe care deja îl cunoaștem destul de bine. Și, întradevăr, Viișoara nu s-a schimbat atât de tare în toți acești ani: ciobanul este același personaj singuratic, Varvara este aceeași femeie energică și prinsă în treburi complicate administrative, Toderaș cu țuiculița ascunsă printre lemnele tăiate din hambar și autoritatea castrată, bătrânii sunt înțelepți și încă activi în viața comunității, tinerii sunt plini de entuziasm. Dar nu toți. (Adrian Ionescu, cinepub.ro)

APRECIERI CRITICE:

„Soţii Toderaş (Dem Rădulescu și Tamara Buciuceanu-Botez) îşi aşteaptă la gară, cu fanfară de femei, feciorul, pe viitorul agronom Ionuţ (Horațiu Mălăele). Dar tânărul nu e în mocăniţă, ci vine, agale, pe jos, la practica pe care Varvara i-a pretins să o facă în cooperativă, sub şefia ei autoritară. Cel de-al treilea și ultim volet de boboci, urmând toamnei și iernii, schimbă fără avertizări castingul serialului: nu numai că locul Dragăi Olteanu și al lui Marin Moraru e luat de diriga din «Liceenii», Tamara Buciuceanu și de Dem Rădulescu, dar întreaga populație a satului capătă noi identități, desconsiderând, ca și în serialul Haiducii, dreptul la cutumă al spectatorului. Mohorâta primăvară, care s-ar vrea și ea comedie, redă un anotimp cu „nopți de farmec pline” în care părinții deapănă, elegiac, visuri de producție în timp ce fiul se repede pe tarla să-și viziteze sora, tractoristă, cu care dezbate prognoza la hectar, iar apoi inspectează satul, fluierând a jale.”Tudor Caranfil, „Dicţionar de filme româneşti”, Ed. Litera, 2003

„Ca să-și recunoască totuși limitele sau chiar greșelile e nevoie de o strategie specială. O atare strategie încearcă să construiască filmul lui Mircea Moldovan. Din nostalgică și rocambolescă (vezi fanfara cu care Varvara vine la gară să-și întâmpine fiul) povestea trece în domeniul farsei. Ca să-și poată îndupleca mama să-i dea ascultare Ionuț joacă rolul bolnavului închipuit. I se topește inima inflexibilei Varvare văzându-și băiatul căzut în boală. Acest „boboc” răsfățat, ținut sub supraveghere, își atinge planul. O convinge pe mamă că agrotehnica e o știință de care va trebui să țină seama. La rândul ei, Varvara aprobă sugestiile venite din partea fiului aflat în practica de la sfârșitul ultimului an de facultate.”Ioana Lazăr, Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului, 2 mai 1987 (aarc.ro)

„Cheia satirică a filmului se află la Ionuț și la generația tânără. Dar filmul ne arată și destui tineri gata a se oploși în locuri călduțe, deși au pregătire în specialități agricole. Povestea îi scoate din rutina vieții parazitare și-i trimite în câmp sau la zootehnie. Cu un singur boboc în așteptarea diplomei, căruia finalul îi aduce și o „boboacă” (în persoana celei „însărcinate” de Varvara cu paza odraslei), personaj interpretat nu doar cu aplomb și imaginație de către Anda Onesa, dar și cu o exactitate a sugestiilor comice), Primăvara… poate trece la seria următoare și ultima: Vara bobocilor.”Ioana Lazăr, Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului, 2 mai 1987 (aarc.ro)

„Ionuț are toate calitățile eroului construit de noul realism socialist imaginat de Ceaușescu: rădăcini sănătoase, tonic, implicat, isteț și dornic de sacrificiu pentru comunitate. Ionuț aduce foarte mult cu Petru, tânărul interpretat de același Horațiu Mălăele în Muntele ascuns (1975, r: Andrei Cătălin Băleanu). Ambii găsesc că munca este eliberatoare. De fapt, în majoritatea filmelor realist socialiste, munca are o teologie proprie.”Adrian Ionescu, cinepub.ro

„Dincolo de această poveste de dragoste și de intriga principală, filmul urmărește procesul prin care Ionuț încearcă să readucă în sat o viziune tânără și modernă asupra agriculturii – o „primăvară” metaforică a spiritului rural. În același timp, el descoperă complexitatea lumii țărănești și nevoia de a împăca idealurile teoretice cu realitatea concretă a muncii colective.”Adrian Ionescu, cinepub.ro

TRIVIA:

  • Scenariul filmului a fost scris de prozatorul Petre Sălcudeanu, ca o continuare a filmului Toamna bobocilor (1975) din care a preluat personaje și situații. Scenaristul avea „o anumită înclinație către lumea satului” (după cum a afirmat Draga Olteanu-Matei) și a intenționat să realizeze patru filme care să urmărească integrarea unui grup de absolvenți de facultate în viața rurală de-a lungul a celor patru anotimpuri ale unui an. Dintre acestea, au fost realizate numai trei, Vara bobocilor rămânând doar în faza de intenție.
  • În acest film au fost realizate câteva schimbări față de celelalte două filme: Draga Olteanu-Matei și Marin Moraru care au interpretat în primele două filme rolurile Varvara și Toderaș au fost înlocuiți cu Tamara Buciuceanu-Botez și Dem Rădulescu. Alți actori (Paul Lavric, Nae Gh. Mazilu) interpretează roluri diferite față de cele jucate în celelalte două filme.
  • Genericul animat a fost conceput și desenat de Florica Vintilă. Regizor secund a fost Ovidiu Drăgănescu.
  • Originea neașteptată a seriei: Draga Olteanu Matei a avut primul contact cu universul Bobocilor încă din liceu, când a jucat într-o scenetă scrisă de elevul Petre Sălcudeanu – cel care avea să devină ulterior autorul scenariilor seriei.
  • Parteneriat vechi de scenă: În liceu, în sceneta lui Sălcudeanu, Draga a jucat alături de tatăl lui Horia Brenciu, considerați atunci „cei mai talentați din școală”.
  • Chimia cu Marin Moraru: În filme, Draga Olteanu Matei și Marin Moraru formează cuplul Varvara–Toderaș. Ea îl numea „un partener fantastic”, cu care a colaborat de-a lungul vieții în multiple ipostaze – i-a fost și soț pe ecran, și fiu pe scenă.
  • Plecare misterioasă: După Iarna bobocilor, Marin Moraru a refuzat – din motive neexplicate – să continue seria. Draga Olteanu Matei a declarat că nu a dorit să joace fără el.
  • Distribuție schimbată: Din cauza retragerii lui Moraru și a solidarității Dragăi, al treilea film din serie, Primăvara bobocilor (1985), a fost realizat cu o nouă echipă: Tamara Buciuceanu și Dumitru Rucăreanu („Bibanul”).
  • „A trecut mult timp de atunci. În Primăvara Bobocilor am avut un rol mic, dar m-am bucurat să joc alături de doamna Tamara Buciuceanu, la care țineam şi o respectam. Eram colege la Teatru Bulandra şi colaboram mult şi pe scenă. Ţin minte că am venit la filmări dintr-o deplasare. Era o atmosferă veselă pe platou, firesc, pentru că munceam alături de un anturaj plăcut şi un regizor pe care îl admiram. Am revăzut cu ceva timp în urmă filmul şi mă gândeam ce frumuşică eram. Acum, doar într-un colţ al oglinzii mai văd surâsul acela”, a povestit îndrăgita actriţă Tora Vasilescu. – tvri.tvr.ro
  • „Nici n-ai fi zis că nu suntem ardeleni. Cu Marin Moraru mă cunoșteam „de-o viață”. Marin era mai tânăr decât mine, dar mi-a fost un partener atât de bun, fantastic. Amuzant este că Marin mi-era soț în seria „Bobocilor” și fiu într-o piesă la teatru. Mi-a fost o grămadă de rude. Când ești actor de calitate, poți să fii și dușman cu cineva, iar pe scenă nici să nu se vadă. Dar Marin Moraru îmi era prieten, iar după „Iarna bobocilor”, nu știu din ce cauză, pentru că nu l-am întrebat, nu a mai vrut să joace. Și dacă a renunțat el, când a venit Mircea Moldovan la mine și mi-a spus că trebuie să-l schimbe, l-am rugat să nu se supere, dar fără Marin Moraru partener, nu mai joc nici eu. În felul acesta s-a făcut al treilea film cu Tamara Buciuceanu și cu Bibanul”, a povestit actriţa Draga Olteanu Matei. – tvri.tvr.ro
  • Filmul a avut parte de un mare succes la public, fiind vizionat de 1.796.410 spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

REPLICI:

• „A doua zi m-am îmbătat că mă însuram. Ce vrei? Omu nu bea numa la bucurie.” – Toderaș (Dem Rădulescu)
• „La om trebuie să-i găsești cheia, Ionuț.” – Badea Vasălie Gumă (Paul Lavric)
• „Eu am venit cu Valjan! Care tot timpul s-a propulsat! Cred că îl hrănește cu trifoi.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• „Ți-am spus eu, Varvara, ca băiatul nostru nu e prost!” – Toderaș (Dem Rădulescu)
• „Mie-mi place să sorb zeama, nu ca domnii.” – Toderaș (Dem Rădulescu)
• „I-am dat curcanului să bea rom și la pomana lui m-am cinstit si eu.” – Varvara (Tamana Buciuceanu-Botez)
• „Nu bea din sticlă, că nu-i frumos. Doar avem pahar.” – Toderaș (Dem Rădulescu)
• „Nu pot să dorm și să muncesc în același timp.” – Niculina (Angela Ioan)
• „Auzi, eu nu îmi mai aduc aminte, cine s-a născut primul? Tu sau eu? Că eram mic, nu îmi mai aduc aminte.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• „Când am auzit că o să fiu inginer agronom în cooperativa agricolă condusă de mama, parcă mi-a explodat o bombă în cap.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• „Tot satul vorbește că a venit acasă cu un măgar.” – Varvara (Tamana Buciuceanu-Botez)
• „Eu am capul împărțit în patru, dintre care una este amorfa, aia care se ocupă cu sentimentele.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• „Una e să lovești pământul cu sapa și alta e să îl sapi.” – Ermolae (Dan Puric)
• „Nu mi-a venit să cred că oamenii ăștia cumpără roșii și castraveți de la aprozar.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• „Te-aș ruga să te faci că îmi faci o injecție împotriva turbării.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)
• Boala pământului? Și eu sufăr de boala asta. Și tata a suferit de ea. – Toderaș (Dem Rădulescu)
• „Ia un măr, are potasiu. De aia i-a dat și Eva un măr lui Adam, altfel i-ar fi dat o prună.” – Savetuța Ilfov (Anda Onesa)
• „Voi fi cel mai serios și sobru inginer din Viișoara și cu cea mai veselă nevastă.” – Ionuț (Horațiu Mălăele)

ARTICOLE:

  • În culisele filmului „Primăvara bobocilor” – tvr.ro
  • Și cu un boboc se face primăvară – aarc.ro
  • Primăvara bobocilor – tvr.ro
  • Teatru și filme românești: Seria „Bobocilor” (1975, 1977, 1985) – agerpres.ro
  • Draga Olteanu Matei: „De seria Bobocilor mă leagă ceva special, cu mult înainte de a fi făcut filmele” – evz.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.

SUSȚINE CINEPUB!
NEWSLETTER CINEPUB
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
Doresc să mă abonez
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON
SUSȚINE CINEPUB!
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna, prietene! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON