
Synopsis
Cuvânt înainte: Filmul “Căsătorie cu repetiție” este continuarea celebrei comedii „Buletin de București” (1982), cu Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu-Matei, Octavian Cotescu și Mitică Popescu în rolurile principale.
Regie: Virgil Calotescu
Scenariu: Francisc Munteanu
Distribuție: Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu-Matei, Octavian Cotescu, Mitică Popescu, Rodica Mandache, Radu Gheorghe, Costel Constantin, Vasile Nițulescu, Nae Lăzărescu, Mariana Calotescu, Geo Saizescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ernest Maftei, Aurel Giurumia, Julieta Strâmbeanu, Dumitru Rucăreanu
Producător: Ion Floroiu, Bogdan Burileanu
Imagine: Valentin Ducaru
Montaj: Eugenia Naghi
Sunet: Horea Murgu
Muzică: Temistocle Popa
An: 1985
Categorie: Lungmetraj
Gen: Comedie
Durată: 79 minute
24,869 – Spectatori Cinepub
SINOPSIS
După o căsătorie şi un divorţ cu peripeţii (în „Buletin de Bucureşti”), Silvia şi Radu pornesc fiecare pe drumul său, fără a mai şti nimic unul de altul. Pentru că n-a putut obţine un post în Bucureşti, Silvia hotărăşte să se prezinte la Bolintin, unde fusese repartizată ca inginer agronom. Între timp, Radu, fostul ei „soţ”, termină şi el Facultatea de Medicină Veterinară şi pleacă la post tot la Bolintin, după o carieră internaţională de handbalist. Aici, cei doi îşi dau seama că mariajul lor n-a fost doar pe hârtie, ci că sunt cu adevărat îndrăgostiţi unul de celălalt.
APRECIERI CRITICE:
„Victimă a unei căsătorii de conveniență, divorțații din Buletin de București se reîntâlnesc, din întâmplare, sunt cazați în aceeași cameră, tot din întâmplare, întemeind o familie model, în modul cel mai întâmplător. Continuând precedentul succes, eroii principali nu mai găsesc altceva de făcut decât să se recăsătorească, așa cum ne promite titlul. Iar interpreții sunt repuși în situațiile din filmul precedent pentru a face ceea ce așteaptă de la ei publicul, pe o tramă superficial vioaie, la nivelul unui colaj de momente TV. Secv. rapel: rezumatul primei părți, din prolog, tratat în maniera unei comedii mute.” – Tudor Caranfil
„Cine i-a văzut pe Mircea Diaconu și Catrinel Dumitrescu, pe Draga Olteanu-Matei și Octavian Cotescu, pe Rodica Mandache și Constantin Diplan (etc) în «Buletin de București», este sigur că voia să-i mai vadă o dată și în Căsătorie… Ei sunt aici, nesmintit, ba chiar echipa s-a îmbogățit cu un Radu Gheorghe serafic, pe post de profesor de muzica la «Bolentin», cu un Mitică Popescu pe post de unchi fixat în demnitatea sa ca într-o armură, cu o Rodica Mandache «autrement coiffee!», la propriu și la figurat, pe post de mică mare maestra a combinațiilor matrimoniale, cu Mariana Cercel pe post de primăriță dârză și principială, cu Aurel Giurumia pe post de tată dornic să-și mărite fata, cu, adică, actori pe care publicul îi iubește și de la care așteaptă, ce, dacă nu să-i binedispună. Actorii — puși în «situații», puși în valoare, de scenarist și regizor rând pe rând au răspuns cu toată ființa lor așteptărilor. O Draga Olteanu-Matei făcând cozonaci cu pălăriuța pe cap, sau dărâmând cu barosul zidul dintre două uși, un Mitică Popescu demn-adormit, purtând în brațe un borcan cu murături sau strecurându-se în pat în cămeșoaie de noapte «cu râuri», un Octavian Cotescu croșetând blajin (ce imagine dureroasă pentru noi aceea a marelui actor care astfel, și numai astfel, ne-a rămas acum: pe peliculă), un Radu Gheorghe dirijând un concert nescris în fața unei orchestre inexistente, o Rodica Mandache candidă ciripindu-și «informațiile» când la o ureche când la o alta, sunt imagini la care publicul reacționează cu un râs sănătos și fericit.” – Eva Sîrbu, revista „Cinema” nr. 11, noiembrie 1985
„Dincolo de «fenomen», am reținut avangenericul-rezumat al primei parți, gândit și realizat în maniera comediei mute, și, mai ales, «prezentarea» Bucureștiului făcută cu toată dragostea și priceperea unui documentarist înverșunat care a fost și, iată, a rămas, Virgil Calotescu. Bucureștiul modern, pe care vocea lui Luigi Ionescu, cântând, tremurat și cu sentiment «Iubita mea din București», îl încarcă de tot parfumul Bucureștiului de ieri, de azi și dintotdeauna…” – Eva Sîrbu, revista „Cinema” nr. 11, noiembrie 1985
„Fără a avea popularitatea unui «Nea Mărin miliardar» (1979), comedia «epocală» al lui Sergiu Nicolaescu, «Buletin de București» (1982) și continuarea, «Căsătorie cu repetiție» (1985), ale regizorului Virgil Calotescu, după scenariul lui Francisc Munteanu cunoscut mai ales ca autor al romanelor «Pistruiatul» și «Prințesa din Șega», ecranizate și ele, au fost comedii de succes în timpul Epocii de Aur și alimentează și astăzi nostalgia unei generații. Revăzute astăzi ele par să respire aerul unei inocențe pierdute, a unei lumi mai bune, mai sincere, chiar dacă vetuste, a unei Arcadii colectiviste cu oameni lipsiți de povara alegerilor existențiale, rezolvate nediscriminatoriu, nivelator chiar, prin intervenția unei atotputernicii politice, de anxietatea unei competiții acerbe de tip corporatist, a lume așezată în cadrele imuabile ale modestiei unei vieți predictibile, egale, calme.” – Angelo Mitchevici, cinepub.ro
„În cele două filme ale lui Calotescu, comicul funcționează ca un paravan, ca un instrument de îmblânzire a statului dictatorial cu instituțiile sale represive, a unei anormalități devenită normă. În orizontul propagandei stă și acest obiectiv: normalizarea prin comic, prin problematizarea exterioară a formalului unor situații complet absurde și abuzive cu evitarea fondului problemei care oricând poate vira în dramatic sau chiar tragic cum se întâmplă cu evoluția unui fapt divers în «Reconstituirea» (1971) lui Lucian Pintilie cu virajele sale comic-absrudiste sau în «Faleze de nisip» (1983) al lui Dan Pița. De aceea ultimele două filme au fost retrase pe când comedioarele convenționale, superficiale pe teme delicate au fost acceptate în vederea rolului lor educativ.” – Angelo Mitchevici, cinepub.ro
TRIVIA:
- Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București.
- Regizor secund a fost Mariana Calotescu, soția lui Virgil Calotescu, iar operator filmări combinate Nora Irimescu.
- Redactor muzical a fost Valentin Curocichin.
- Muzica este interpretată de Orchestra de Jazz a Radioteleviziunii Române dirijată de Cornel Popescu. Melodia „Unde ești, draga mea din București?” este cântată de Luigi Ionescu.
- Filmul de un mare succes la public, fiind vizionat de 3.530.113 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
- Filmările au avut loc într-una din casele vechi din Călărași, situată pe malul Borcei, cu o arhitectură deosebită, construită ca un fel de fortăreață, aparținând unei familii înstărite. A fost distrusă, în schimb, sub buldozerele comuniste la scurt timp după filmări, deci mai păoate fi admirată doar în film. Casa aparţinea lui Nicolae Nicolescu şi era situată chiar pe malul apei, în apropiere de fostul cinematograf Victoria. Casa nu mai există, a fost demolată în perioada comunistă, a explicat Florin Rădulescu, responsabilul Muzeului Municipal din Călăraşi pentru adevarul.ro
- Altă locație care a găzduit filmările a fost parcul Navrom, din apropierea parcului Central, acolo unde se găsește și casa.
- Peripețiile s-au ținut lanț și la filmări. Mitică Popescu își amintește amuzat cum a ajuns să joace în „Căsătorie cu repetiție”, în rolul lui Mitică, fratele soțului Eleonorei și fost intendent la liceu. Domnul Octavian Cotescu era bolnav și nu putea să vină la filmări, iar regizorul Virgil Calotescu m-a întrebat dacă sunt liber și mi-a propus să devin „fratele” lui Costică, personajul interpretat de Octavian Cotescu. Jucasem cu domnul Cotescu în piesa de teatru „O noapte furtunoasă” și bănuiesc că regizorul Virgil Calotescu și-a amintit că ne-a văzut pe scenă. Am trăit la filmări câteva momente amuzante. Echipa s-a distrat când am pus mâna pe ciocan să o ajut pe Draga Olteanu-Matei să spargă zidul dintre cele două camere, dar și când am „scăpat” din brațe borcanul cu murături. Filmările aveau loc în Gara Obor și îmi amintesc că borcanul era foarte greu. Le-am spus că trebuie să găsim o cale să scap de el. Și am găsit, a povestit marele actor.
- Radu Gheorghe are rolul profesorului de muzică, iar pe platou a uimit echipa cu vioara sa. La filmări era să rămână fără mașină. Toate filmările au fost frumoase. Și vârsta era frumoasă. Eu măream echipa în al doilea film al seriei, iar când am început să cânt la vioară s-a strâns toată echipa să mă asculte. Nu știau că am educație muzicală. În pauze, toți așteptau glume mele muzicale. Regretulul a fost al regizorului, că nu a avut spațiu să bage acele momente în film, și-a amintit Radu Gheorghe.
- Mașina era să o piardă când a întârziat la o filmare. L-am rugat pe regizor să mă programeze în a doua parte a zilei, pentru că aveam repetiții la teatru și am promis că vin cu mașina mea. Se filma în afara Bucureștiului, undeva pe cursul Dâmboviței. Am ajuns la locul respectiv, dar pe celălalt mal. Între noi era o zonă care nu putea fi traversată și strigam unii la alții. Ar fi trebuit să mă întorc 20 de kilometri și să o iau pe alt drum, dar eram în întârziere. Pe câmp, am zărit un tractorist și el mi-a explicat că în vreo 500 m este un loc unde apa e mai mică. Aveam o Dacie 1300, iar omul mi-a atras atentia că aș putea avea probleme. Mi-am suflecat repede pantalonii și am verificat cât de mare e apa. Era cam până la genunchi. Am zis, nicio problemă, trec. Am intrat cu Dacia, ignorând că pe fundul apei era pietriș. Mașina s-a scufundat, motorul s-a oprit, iar când am deschis portierele apa trecea prin mașină ca prin baraj. Acum îmi era frică să nu se răstoarne. Am strigat după tractorist, dar n-a vrut să vină să mă ajute. Au venit băieții din echipa de filmare, care au scos-o din apă și au stat ore în șir să-mi usuce motorul, ca să mai pot pleca acasă, a povestit Radu Gheorghe.
- Actriţa Catrinel Dumitrescu declara, într-un interviu acordat Adevărul: Norocul m-a adus încă o dată în preajma profesorului meu Octavian Cotescu (i-am fost parteneră – studentă fiind – într-un spectacol la „Bulandra”, i-am fost „fiică” în filmul „Ion”, dar înainte de toate am fost unul dintre spectatorii fascinaţi de uriaşele dimensiuni umane cu care îşi înzestra personajele sale „comice”. Stăpânea perfect sentimentele pe care le înfăţişa făcându-te pe tine, spectator, să râzi în hohote pentru ca în clipa imediat următoare să te trezeşti cu o lacrimă în colţ de ochi…). Cât despre draga Doamna Draga … când juca îţi dădea senzaţia că rupe digurile torentului pe care îl ţinea în inimă. Lângă ei mă simţeam şi eu mai bună, mai în siguranţă pentru că jocul lor era o lecţie de profesionalism şi omenie.
REPLICI:
• „Trebuie să te lași de fumat.” – Medicul veterinar Radu Petrescu (Mircea Diaconu)
• „Costică, unde te-ai ascuns, Costică?! Vino-ncoace când îți spun!” – Eleonora, mama Silviei (Draga Olteanu-Matei)
• „Bine ai venit la post, tovarășe medic veterinar!” – Silvia (Catrinel Dumitrescu)
• „Când te-am cerut de soție ultima oară, mi-ai spus că nu au 10.000. Acum ai?” – Medicul veterinar Radu Petrescu (Mircea Diaconu)
• „Mă atrage Sirius. Steaua din capul Carului Mare. Nu prea te pricepi la stele.” – Medicul veterinar Radu Petrescu (Mircea Diaconu)
• „Ai beteșugul ăsta, altfel ai fi fost o nevastă foarte bună. Așa, cum ești tu, durdulie…” – Silvia (Catrinel Dumitrescu)
• „Eu nu pot să plec cu tine. Nu pot să plec pentru că nu am terminat încă dantela și nu pot să mă prezint în fața fetei cu dantela neterminată.” – Costică, tatăl Silviei (Octavian Cotescu)
• „De ce să ascund vaca? Lasă să fie zestrea la vedere!” – Ganea (Aurel Giurumia)
• „Avem și televizor color. Dar l-am împrumutat la un neam.” – Ganea (Aurel Giurumia)
• „Pentru ăla micu… ăla mic. Să-i puneți numele Costică!” – Eleonora, mama Silviei (Draga Olteanu-Matei)
• „Nu poți să lucrezi la un liceu fără să ai prestanță!” – Mitică, fratele lui Costică (Mitică Popescu)
• „Două beri. Și mici.” – Mitică, fratele lui Costică (Mitică Popescu)
• „Nu te-ai însurat o dată?” – Mitică, fratele lui Costică (Mitică Popescu)
• „Ba da, dar mi-a plăcut. Mai vreau o dată.” – Medicul veterinar Radu Petrescu (Mircea Diaconu)
ARTICOLE:
- În culisele filmului „Căsătorie cu repetiție” – tvr.ro
- Cele mai ciudate case din România: casa superbă de pe malul Borcei în care s-a filmat „Căsătorie cu repetiţie” a căzut sub buldozerele comuniste – adevarul.ro
- În culisele filmului „Căsătorie cu repetiție” – evz.ro
- Căsătorie cu repetiție, la TVR1 – tvr.ro
- Cronică de film: „Căsătorie cu repetiție”, de Eva Sîrbu – aarc.ro
- Rodica Mandache va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Carieră la Premiile Gopo 2024 – revistascena.ro







