ALERTA (1967) – film documentar online

Regie: Mircea Săucan
Scenariu: Dumitru Cămîrzan, Mircea Săucan
Distribuție: Gabriela Alexandru, Mihai Creangă
Producător: Studioul cinematografic București
Imagine: Nicolae Mărgineanu
Montaj: Erika Aurian
Sunet: Leonid Strașun
An: 1967
Categorie: Lungmetraj
Gen: Documentar
Durată: 58 minute

2,452 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Inspirat de modernismul cinematografului european de artă al anilor ’60, filmul e împărțit în 4 capitole și are în prim-plan un cuplu format dintr-un băiat și o fată, care par când doi îndrăgostiți, când personaje ale unui film de protecția muncii.

APRECIERI CRITICE:

„«Alerta» e unul dintre cele mai bizare filme de protecția muncii care se pot închipui. De fapt, funcționează mai degrabă ca o deconstrucție a tiparului acestei specii cinematografice, caracterizată, în general, prin claritate, prin didacticism și printr-o retorică pronunțată. Or, singura parte care funcționează aici conform acestor principii e genericul de început, restul construcției fiind un fel de poem cu tente onirice sau suprarealiste, în care granița dintre realitate și ficțiune, dintre universul exterior și cel interior ale personajelor e atât de fină, încât devine, până la urmă, imposibil de identificat.” – Cineclub Sahia Vintage

„Nu există niciun moment de respiro pe durata desfășurării filmului – ochiul este invitat în permanență să observe, să admire, iar mintea să rămână activă pentru a încerca să lege fragmentele lapidare ale narațiunii.” – Cineclub Sahia Vintage

„Mircea Săucan pare că nu a avut nici cea mai mică intenție de a realiza cu adevărat un film utilitar, de protecția muncii, ci o reflecție lirică asupra mediului cinematografic. Rezultatul e foarte posibil să fie o capodoperă.” – Cineclub Sahia Vintage

„Solicitat la un film cerut de Ministerul Chimiei, Săucan foloseşte comanda ca pe un pretext pentru un eseu cinematografic de o oră despre dreptul la vis şi necesara învingere a inerţiei. (…) poetul Săucan nu-şi poate struni exuberanţa creativă, chiar dacă asta înseamnă să-şi pună cariera sub semnul întrebării.” – Horațiu Damian, istoriafilmului.ro

“Săucan era un regizor discret, aproape secret. Un fel de Salinger al cinema-ului românesc. A plecat de mult din ţară, după cîteva filme – puţine, dar fundamentale.” – Alex. Leo Şerban

„Săucan și Mărgineanu folosesc imaginea ca instrument abstract, complicând și contestând, sau dimpotrivă, enunțând apăsat convențiile reprezentării vizuale subiective. Optează pentru puncte de stație atipice și alterații de perspectivă, care transformă cadrele în compoziții semi-abstracte, structural-dinamice. Din acest punct de vedere, filmul pare perla pierdută a unui Bauhaus târziu, în stilul lui Moholy-Nagy.” – Emil Vasilache, cinepub.ro

„Experimentele scontate nu sunt simple decorațiuni evazioniste. Formatul și scopul de întrebuințarte al filmului nu e stârpit condescendent de talpa artei pentru artă, oricât ar vrea unii să creadă. Filmul chestionează standardizarea formală, totodată implicându-se pe deplin în utilitatea filmului utilitar.” – Emil Vasilache, cinepub.ro

„În ciuda formalismului cvasi obscur și a degajării cu care Săucan survolează formatul utilitar, „Alerta” e lizibil și își îndeplinește scopul. Ar putea încreți numai acele frunți muncitorești care suferă cronic de rigiditate; pe cele mai deschise, le va lumina cu un suflu deopotrivă poetic și militant.” – Emil Vasilache, cinepub.ro

TRIVIA:

• În urma dosarului de verificare prin care era acuzat de modernism în filmul „Meandre” (1966), Mircea Săucan are nevoie de o mână de ajutor în industrie, pe care o primește de la Victor Iliu (îi găsește un angajament sub forma unei pelicule de protecția muncii).
• Moartea lui Victor Iliu în 1968 face ca, în momentul exilării lui Săucan la „Sahia”, regizorul să nu aibă nici un sprijin pe lângă conducerea de atunci a cinematografiei. Vreme de patru ani el nu va lucra nici un film, fie el şi de protecţia muncii.
• Săucan se naște la Paris, dintr-un tată român și o mamă evreică. Se mută apoi la Praga, pentru ca, în 1934, să revină în țară. O dată cu cedarea Ardealului în 1940, familia se refugiază lângă Sighişoara. Scapă la limită deportărilor la Auschwitz şi persecuţiilor anti-evreieşti, iar venirea Armatei Roşii capătă dimensiuni aproape mistice în imaginarul viitorului regizor. De altfel, din educaţia primită în căminul familial va rămâne cu o statornică admiraţie pentru Iosif Visarionovici Djugaşvili, admiraţie care, probabil, îl va costa mai târziu în relaţiile cu societatea. (Horațiu Damian, istoriafilmului.ro)
• Tânărul Săucan urmează cursurile uneia dintre cele mai prestigioase universități de profil la vremea respectivă, VGIK (Vsesoiuznîi Gosudarstvenîi Institut Kinematografii/ Institutul Unional de Stat pentru Cinematografie). Ajunge coleg de studenţie cu Paradjanov, îi are ca profesori pe Dovjenko şi Iutkievici. Nu e foarte clar dacă l-a întâlnit pe Eisenstein, care murea tocmai în acea perioadă.
• Devine regizor al studioului de filme documentare „Alexandru Sahia”, dar şi secretar de partid al acestuia, între 1952–1957.
• Diferenţa dintre el şi alţi comunişti era o viziune mai boemă a sistemului, datorată şi perioadei petrecute în Moscova, unde a studiat cu unii dintre profesorii marginalizaţi de socialismul sovietic, ceea ce a dus la crearea unei concepţii personale mai descuiate despre realismul socialist. Tot acest lucru explică faptul că, în ciuda convingerilor personale, Săucan nu a scris sau regizat niciodată o poveste realist-socialistă, de partid. Opţiunile sale estetice în dezacord cu ideologia dominantă au fost cele care i-au cauzat probleme mai târziu, laolaltă cu critica subtilă adusă regimului în filmele sale. (Diana Voinea, agentia.liternet.ro)
• În 1987, după alţi 7 ani în care i-a fost interzis să realizeze filme, perioadă în care a realizat numai documentare şi filme despre protecţia muncii, dar şi după moartea ambilor părinţi, Săucan pleacă în Israel, de unde nu se mai întoarce. (Diana Voinea, agentia.liternet.ro)

REPLICI:

„Nu-mi iau salopeta. Nu-mi pun centura. În seara asta mă duc și dansez și mâine mă urc așa în turn cu rochia și o să cad.” – Ea (Gabriela Alexandru)

„Nu întotdeauna libertatea înseamnă nebunie.” – El (Mihai Creangă)

„Să nu fumezi, să nu umbli fără mască, să nu urci fără centura de siguranță, să nu urci și să cobori scările în fugă, să fii întotdeauna atentă unde calci, să nu, să nu, să nu… Pentru că oamenii trebuie ocrotiți.” – El (Mihai Creangă)

„Să urmărim delincvenții, pe acei care nu respectă normele securității muncii.” – Ea (Gabriela Alexandru)

„Pentru a ne elibera de rutină, e de ajuns să devenim conștienți de scopul care ne unește. Chirurgul care-și face vizita nu ascultă tânguielile celui pe care-l consultă. Dincolo de ele, el caută să vindece omul. Și tot așa, până la ciobanul cel simplu care păzește modest câteva oi. Dacă el devine conștient de scopul său, devine o santinelă. Și fiecare santinelă e responsabilă de întregul imperiu.” – El (Mihai Creangă)

„Eu sunt cel care te-a salvat pe tine., (…) Eu aș ști să fac asta oricând. Tu ai ști?” – El (Mihai Creangă)

„Întotdeauna trebuie salvat cineva.” – El (Mihai Creangă)

„Florea mea… eu sunt răspunzător pentru ea. E atât de plăpândă și de gingașă” – El (Mihai Creangă)

„Ar trebui să existe un grădinar al oamenilor.” – El (Mihai Creangă)

„N-am cum să cad, pentru că sunt în salopetă, pentru că am centura și pentru că nu mă joc, pentru că sunt atentă.” – Ea (Gabriela Alexandru)

„Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.” – El (Mihai Creangă)

„Tu ești răspunzătoare de floarea ta.” – El (Mihai Creangă)

ARTICOLE:

• Alerta – cineclub.sahiavintage.ro
• Documentar de Mircea Săucan – arhiva.unatc.ro
• Bolșevicul antisistem – istoriafilmului.ro
• Rebel fără voie – istoriafilmului.ro
• În intimitatea Modernistului – hotnews.ro
• Masă rotundă, In Memoriam Mircea Săucan (1928 – 2003). Discuție carte: „Colivia caută pasărea” (2008). Proiecție de film: „Le Retour” („Întoarcerea”, 1994)
• Mircea Săucan și noaptea cinema-ului rătăcitor – agenda.liternet.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.