MEANDRE (1966) – film drama online

Regie: Mircea Săucan
Scenariu: Horia Lovinescu
Distribuție: Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Ana Széles, Dan Nuţu, Ernest Maftei, Radu Dunăreanu, Ion Tâlvan
Producător: Constantin Simionescu
Imagine: Gheorghe Viorel Todan
Montaj: Gabriela Nasta
Sunet: Tiberiu Borcoman
Muzică: Tiberiu Olah
An: 1966
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă
Durată: 89 minute

17,535 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Un film despre o dublă ratare: profesională și sentimentală. Un arhitect de geniu ajunge să proiecteze barăci și să deseneze afișe. Femeia pe care o iubește și care îl iubește eșuează într-o căsnicie cu un alt bărbat (un tip mediocru, conformist), care-i asigură un confort material de care puțini se pot bucura în România “obsedantului deceniu” (anii 50-60). Fiul, ajuns la vârsta întrebărilor și a primelor mari opțiuni în viața, vrea să știe cine este bărbatul pe care mama sa îl iubește și uneori îl întâlneste în taină. Intalnirea lor este revelatoare.

APRECIERI CRITICE:

“Mircea Săucan are darul rar de a ne face să aprofundăm în permanență, dincolo de ce apare la prima vedere, adică știe să dezvăluie subconștientul, sensul adânc al faptelor.” – Iulian Mihu – 1967 (Contemporanul).

Dramă psihologică, având ca eroi trei intelectuali aflați într-un moment de criză interioară, în care valori morale, precum originalitatea și îndrăzneala, libertatea de creație și nonconformismul se văd copleșite de înfrângerea asumată și de conformism. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2004, Ed. Fundației Pro)

Când regizorul Mircea Săucan propunea spectatorilor filmul Meandre (asta se întâmpla în septembrie 1967), respirația criticii s-a oprit pentru o clipă: am simțit cu toții că ne aflăm în fața unui fapt artistic ieșit din comun. Critica a subliniat, atunci, faptul că filmul își depășește epoca, s-a scris că limbajul lui cinematografic va deveni accesibil unor categorii mai largi de spectatori abia peste un deceniu, ba mai mult, critica a încercat să „implementeze” valoarea culturală a filmului în conștiința publică. Dar filmul a fost retras de pe ecrane imediat după premiera sa, desfășurată într-o sală care nu făcea parte din circuitul normal al difuzării cinematografice bucureștene (la Casa Armatei), și n-a mai fost reprogramat niciodată până în anii 1990, astfel că o creație filmică de o actualitate estetică, filosofică și morală perenă, a fost înmormântată de vie, cu bună știință (invidia colegială nefiind chiar ultima dintre cauzele acestei crime). În ciuda unui asemenea tratament , filmul lui Mircea Săucan Meandre rămâne o capodoperă, trecerea anilor n-a tulburat nicidecum limpezimea estetică și spirituală a „mesajului” său. – Călin Căliman

TRIVIA:

• Până în 1981 filmul nu fusese vândut nicăieri în afara României, probabil din cauza lipsei aprobării pentru difuzarea externă. După 1989 filmul reintră în difuzarea internă și este difuzat internațional, exegezele istorice situându-l ca una dintre cele mai interesante opere ale cinematografului românesc.” (Bujor T. Rîpeanu, „Filmat în România”)
• Filmul a intrat în patrimoniul Cinematecii franceze, condusă de documentaristului Jean Rouch.
• Filmul a avut premiera la Casa Armatei (un loc cu totul neobișnuit) și retras imediat de la difuzare.

ARTICOLE

• Dialectica „meandrelor” – 1987 – Alice Mănoiu – aarc.ro
• Printre meandrele cenzurii: Meandre (1966) – Dan Romascanu – 2021 – filme-carti.ro
• Meandre, un film înmormântat de viu – Călin Căliman – istoriafilmuluiromanesc.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.