Iubitii Domnului de Dan Alexe

Video & Photo

1 videos 1 photos

Regizat de Dan Alexe, „Iubiții Domnului” (Les Amoureux de Dieu / Howling for God)începe cu un fragment dintr-un material video din 1951 despre ritualul unor derviși de a-și străpunge fața cu obiecte ascuțite fără a curge sânge și fără țipete de durere, în timpul unei ședințe colective de practicare a extazului mistic. Dramaturgic, secvența de arhivă intrigă și are rolul de a crea o așteptare: vom asista la practicarea ritualului și în prezent? Un mister pe care se susține întregul film și care crește odată ce spectatorul începe să ia contact cu cei doi protagoniști aflați în conflict, doi șeici musulmani din Skopje. (Ionuț Mareș)

A frecventat de-a lungul anilor ’90 comunitatea confreriilor mistice sufi din Skopje. A învățat limbile locale și s-a apropiat de practicanții ritualului extrem de violent de yoga islamică. Dan Alexe semnează filmul documentar Iubiții Domnului, câștigător al Premiului Criticii Internaționale la IDFA în Amsterdam (1998) și al Premiului Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Etnografic de Film din Paris (1999).

Iubitii Domnului de Dan Alexe

Regia: Dan Alexe
An: 1997
Gen: documentar
Durată: 63 min
Subtitrare: română

21,061 – Spectatori Cinepub

Sinopsis

O Macedonie de după destrămarea Iugoslaviei, o Macedonie subterană, nebănuită: cea a confreriilor de dervişi, mistici musulmani cu ritualuri colective şi tehnici arhaice ale extazului. Dervişii în a căror confrerie se petrece filmul practică un fel de yoga islamică violentă, în care membrii îşi străpung corpul şi faţa cu săbii, cuţite şi cuie, fără să curgă vreo picătură de sânge și fără a-și provoca vreun pic de durere fizică. Filmul prezintă cu umor conflictul dintre doi şeici care îşi dispută supremaţia asupra confreriei.

”Intrând în acea confrerie și descoperind rivalitatea între cei doi șeici, am avut, eu, ateul, un fel de viziune asupra sacrului în cotidian. Pentru că mi-am pus de îndată întrebarea – cum pot oamenii ăștia cu o credință atât de autentică și atât de activă să fie în cotidian oameni atât de odioși?” (Dan Alexe).

Premii

  • Premiul FIPRESCI / Premiul Criticii Internaționale, IDFA din Amsterdam – Olanda, 1998
  • Premiul pentru Cel Mai Bun Film, Festivalul de Film Documentar ”Traces de Vies” din Clermont-Ferrand – Franța, 1998
  • Premiul Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Etnografic de Film din Paris – Franța, 1999.
  • Premiul Anual al Societății Autorilor francezi-belgieni (SCAM) pentru întreaga activitate – 2000

Articole din presă