Synopsis

Cuvânt înainte: Legături Bolnăvicioase – România, 2006. Un triunghi amoros frate-soră-colegă de la Facultatea de Litere. Debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu – cu Tudor Chirilă, Maria Popistașu și Ioana Barbu în rolurile principale.

Legaturi bolnavicioase (2006) de Tudor Giurgiu - film drama online pe CINEPUB

Regie: Tudor Giurgiu
Scenariu: Cecilia Ștefănescu, Răzvan Rădulescu
Distribuție: Maria Popistașu, Ioana Barbu, Tudor Chirilă, Cătălina Murgea, Mircea Diaconu, Virginia Mirea, Tora Vasilescu, Valentin Popescu, Mihai Dinvale, Carmen Tănase, Dragoș Gărdescu (Puya), Mihaela Rădulescu
Producători: Oana Giurgiu, Tudor Giurgiu, Dragoș Vîlcu
Imagine: Alexandru Sterian
Montaj: Alexandru Radu
Sunet: Gelu Costache, Dana Bunescu
Muzică: Vlaicu Golcea
An: 2006
Categorie: lungmetraj
Gen:  dramă
Durată: 85 minute
Subtitrări: engleză
Teritorii: Filmul este disponibil doar în România și Republica Moldova.

12,002 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Te îndrăgostești. Nu există nici o regulă. Pentru restul lumii poate părea ceva bolnăvicios. E ceva care te poate răni, te poate durea mai mult decât orice altceva. Alex și Kiki par a fi două prietene foarte bune; de fapt, ele trăiesc o altfel de dragoste. Pentru familia lor, Kiki și Sandu sunt doi frați care se ceartă din când în când; de fapt, sunt îndrăgostiți unul de altul.

PREMII

  • 2007 – Festivalul International de la Pécs, Ungaria – Cea mai bună actriță pentru rolul său de debut (Ioana Barbu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Cătălina Murgea)
  • 2007 – Premiile Gopo – Premiul Publicului (Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Cel mai mare succes local de box-office
  • 2007 – UCIN – Opera Prima (ex-aequo)
  • 2006 – Festivalul Internațional de Film LGBT de la Montreal, Canada – Marele Premiu al Juriului

FESTIVALURI:

  • 2006 – Festivalul de la Berlin, secțiunea Panorama – Selecție oficială
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cel mai bun film de lungmetraj ficțiune (Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cel mai bun montaj (Andu Radu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cel mai bun scenariu (Cecilia Ștefănescu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (Ioana Barbu, Maria Popistașu)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cea mai bună imagine (Alexandru Sterian)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cea mai bună muzică (Vlaicu Golcea)
  • 2007 – Premiile Gopo – Nominalizare pentru cea mai bună scenografie (Adriana Grand)

APRECIERI CRITICE:

„Un film normal despre iubiri «altfel», care tot iubiri sînt. A se privi fără prejudecăţi.Alex Leo Șerban, agenda.liternet.ro

„Un film uşor, dar nu lejer, un soi de «Jules şi Jim» (cadrul, reluat, cu alergatul pe pod nici nu te lasă să uiţi), dar „with a twist”, dacă vreţi – adică două fete şi un băiat, unde fetele se iubesc cu pasiune, iar băiatul e îndrăgostit doar de una din ele, care întâmplător îi e şi soră…”Andrei Crețulescu, agenda.liternet.ro

„Filmul e îngrijit, curăţel, filmat frumos, lumina pică bine, muzica e frumoasă (Chris Martin & Faultline- cu copyright!!); personajele poartă haine trendy, gablonţuri de la Meli Melo; culorile de la pernele din casă se asortează cu hainele aruncate pe fotoliu; viaţa la ţară e senină şi colorată; actorii sunt frumoşi, simpatici; filmul e şi cu Puya, şi cu Mihaela Rădulescu; replicile sunt frumoase, prea literare uneori. Eticheta care se potriveşte cel mai bine filmului e  «trendy». Cele două poveşti de dragoste n-au, din păcate, adîncime, iar dramatismul răzbate doar de două ori, în două secvenţe puternice.”Iulia Blaga, agenda.liternet.ro

„Tudor Giurgiu ştie să «filmeze frumos» şi expresiv. Există numeroase cadre cu valenţe plastice manifeste, compoziţii minuţioase, unghiulaţii inventive şi surprinzătoare – fără însă a cădea în capcana unui estetism ostentativ – şi aş presupune că în această direcţie se orientează principalele şanse ale evoluţiei lui Tudor Giurgiu ca regizor. Se prea poate ca filmul românesc să fie pe punctul de a dobândi un nou “stilist” – în sensul bun al cuvântului.”Mihnea Columbeanu, agenda.liternet.ro

„Spre deosebire de filme precum «Visătorii» de Bertolucci, triunghiul amoros din «Legături bolnăvicioase» este unul imperfect: între Alex şi Sandu nu există atracţie, ci doar gelozie şi repulsie, Kiki fiind singurul element de legătură între ei. Situaţia este comparabilă întrucîtva cu cea din «Jules şi Jim», filmul lui Truffaut, foarte admirat de către Tudor Giurgiu. Şi acolo, o femeie (Catherine) juca rolul de liant, însă între doi bărbaţi (vremurile erau altele…).”Mihai Fulger, agenda.liternet.ro

„Filmul respiră astfel prin alternanţa secvenţelor în doi timpi: unul, cum ziceam, liric-eseistic, cu triunghiul tinerilor (între cele două fete se insinuează fratele bucureştencei, Sandu – Tudor Chirilă), celălalt dramatic-umoristic-distilat-satiric, cu cele două familii simetrice la antipozi.”Valerian Sava, agenda.liternet.ro

„Ce l-a făcut pe Giurgiu s-o ameţească aşa? Tactul, presupun, dar unde se termină tactul şi unde începe frica de subiect? Cît loc de întors tacticos îţi mai rămîne după ce iei un subiect «tare» cum e amorul între două femei şi-l întăreşti cu un subiect şi mai «tare», cum e incestul? Eu aş zice că soluţia e să mergi înainte, sperînd că vei obţine ceva liric şi nebunesc şi transportat.”Andrei Gorzo, agenda.liternet.ro

TRIVIA

  • Filmul reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu. Pe CINEPUB mai puteți urmări, în regia aceluiași, scurtmetrajele „Audiția” (2011), „Superman, Spiderman sau Batman” (2011) și „Un alt Crăciun” (2012).
  • Filmul a avut la bază romanul cu același nume al Ceciliei Ștefănescu. Adaptarea acestuia în scenariu cinematografic a durat 3 ani. Despre procesul scrierii, Tudor Giurgiu povestea, pentru jurnalul.ro: „La-nceput am scris cu Cecilia. Apoi a scris doar ea și, în final, după ce stătusem cam doi ani în povestea asta și când deja ne era greu să ne distanțăm de text, l-am rugat pe Răzvan Rădulescu, scenaristul multor filme, printre care și «Moartea domnului Lăzărescu», să vină din afară cu un ochi critic, obiectiv.”
  • Filmările au avut loc pe o perioadă de o lună și jumătate în diferite locații din București și în satul Pietroșița din județul Dâmbovița.
  • Întrebat de redacția Film Menu ce ar schimba la film, la 6 ani după lansarea sa, Tudor Giurgiu răspunde: „Nu aș schimba distribuția; oricât îl urăște lumea pe Tudor Chirilă, eu tot pe el l-aș lua în film. Mi-au spus oamenii că ar fi prea arogant în film. Sigur că imaginea lui de star rock contează. Dar lumea a remarcat foarte mult actoria fetelor și prea puțin, cred eu, actoria lui. Și mai e ceva ce-mi place în film: un fel de prospețime, sensibilitate, emoție – sau îmi place mie să cred că e așa –, la care eu țin și care, probabil, ține de mine, sau de cum eram eu în anii aceia.”

Replici din film

• „Auzi, dar fata asta nu e un pic cam slută?” – Tatăl Alexandrei (Mircea Diaconu)
• „Dacă vine domnul de la sector cu spațiul, să zici că ești nepoata mea. Ca să nu avem probleme.” – Doamna Beneș (Cătălina Murgea)
• „Nu ca șleampetele alea de ce văd eu pe stradă, cu pantalonii de li se vede buricu.” – Doamna Beneș (Cătălina Murgea)
• „Știam că despărțirea noastră nu va avea nimic dramatic, pentru că nici noi nu trăiam deloc așa. Eram doar două fete bezmetice care își trăiau viața profitând la maxim de timpul care le-a mai rămas.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Atunci ne vedem când vă întoarceți. Dacă nu m-oți găsi rece.” – Doamna Beneș (Cătălina Murgea)
• „Ești o bestie și un nemernic. Iar eu sunt cârpa ta de șters pe jos. Sunt umbra ta.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Și chiar dacă nu sunt prima care te-a sunat să-ți spună la mulți ani, știi foarte bine că sunt singura care contează.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Ce mișto sunt ai tăi. Sunt așa liniștiți. Zici că au luat prozac.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Dragostea nu are șanse dacă autorul nu crede în ea.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Într-o relație, unul poate să fie moral și altul imoral, dar relația nu trebuie să fie neapărat imorală.” – Cristina (Maria Popistașu)
• „Te joc în picioare de dementă!” – Sandu (Tudor Chirilă)
• „Stricată-i fii-ta care face pe mironosița! E lesbiană și îi dă limbi lu soră-mea!” – Sandu (Tudor Chirilă)
• „Noi te-am crescut frumos. Și tu te-ai dus la București și ți-ai făcut găuri în urechi pentru cercei. De ce?” – Tatăl Alexandrei (Mircea Diaconu)

Articole din presă

  • „Probabil că, mai degrabă acum, în 2016, s-ar scandaliza românii sau acum ar fi mai vizibil.” – blog.tiff.ro
  • „Legături bolnăvicioase” – berlinale.de
  • Tudor Chirila & Maria Popistasu – Legături bolnăvicioase – jurnalul.ro
  • „Legături bolnăvicioase” pe marile ecrane – hotnews.ro
  • „Legături bolnăvicioase” va fi distribuit in Belgia, Olanda si Spania – curentul.info
  • „Legături bolnăvicioase” – icr.ro
  • „Legături bolnăvicioase”, filmul de debut al lui Tudor Giurgiu – observatorcultural.ro
  • Cronici de film. „Legături bolnăvicioase” – agenda.liternet.ro
  • Interviu. Tudor Giurgiu – filmmenu.wordpress.com
SUSȚINE CINEPUB!
NEWSLETTER CINEPUB
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
Doresc să mă abonez
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON
SUSȚINE CINEPUB!
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna, prietene! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON