
Synopsis
Două vieți paralele. O conexiune.
Regie: Dan Radu Mihai
Scenariu: Dan Radu Mihai
Distribuție: Remus Mărgineanu, Șerban Pavlu, Ana Ciontea, Nebosja Glogovac, Andrei Rotaru, Pavle Cemericik
Producători: Dan Burlac, Srdan Golubovic
O producție: Elefant Film
Imagine: Tudor Mircea
Montaj: Eugen Kelemen
An: 2014
Categorie: scurtmetraj
Gen: dramă
Durată: 24 minute
Teritorii: România.
16,673 – Spectatori Cinepub
SINOPSIS
Doi copii, un pistol vechi găsit în pod și o nouă întorsătură.
Mai multe detalii
„Sthorzina” este povestea a doi copii dintr-un sat aflat lângă Dunăre, la granița dintre România și Serbia. Viorel are 12 ani și locuiește doar cu bunicul său pe care îl ajută să restaureze figurinele unui carusel stricat. Copilul nu știe mai nimic despre părinții lui, dar gândul că într-o bună zi mama lui ar putea reapărea îl alină și îi oferă o mică fericire pe moment.
Mirko este fiul în vârstă de 11 ani al unui agent de poliție violent și agresiv, care locuiește într-un sat de pe malul sârbesc al Dunării. Mirko își petrece majoritatea timpului închis în biroul tatălui său, jucând jocuri pe calculator. Jocul lui preferat este Second World War Soldiers iar Viorel este partenerul lui de joc cu care comunică prin intermediul unei mini bărci cu telecomandă, prin care își trimit tot felul de obiecte. Atunci când Viorel găsește în podul casei bunicului său un pistol și îi propune lui Mirko să i-l dea, viața celor doi ia o nouă întorsătură.
Două vieți paralele, văzute în oglindă, unde fiecare dorește ceva ce are celălalt. O lume care a șters granițele dintre bine și rău, o lume în care copilăria și maturitatea sunt așezate într-o singură eternitate.
Urmareste pe Cinepub si scurtmetrajul Jaful in regia lui Dan Radu Mihai
Festivaluri:
- Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Leuven, Belgia, 2014
- Festivalul Internațional de Film Scurt, Vilnius, 2015
- Festivalul Internațional de Scurtmetraj, Competiția Clermont-Ferrand, 2015