Stare de fapt – film lungmetraj

Regie: Stere Gulea
Scenariu: Stere Gulea, Eugen Uricariu
Distribuție: Oana Pellea, Mircea Rusu, Dan Condurache, Răzvan Vasilescu, Șerban Celea, Luminița Gheorghiu, Mara Grigore, Cornel Scripcaru și Silviu Stănculescu
Producător: STUDIOUL NR.3 R.A.CINEROM
Imagine: Vivi Drăgan Vasile, Alexandru Solomon
Montaj: Mircea Ciocâlței
Costume: Svetlana Mihăilescu
Muzică: Doru Caplescu
Sunet: Horea Murgu
An: 1995
Categorie: lungmetraj
Gen: comedie, dramă
Durată: 90 minute

130,981 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

21 decembrie 1989. Au loc proteste de stradă în București, împotriva regimului Ceaușescu. La lăsarea întunericului, autoritățile trec la represalii utilizând armamentul din dotare împotriva unor oameni care demonstrau pașnic. O tânără asistentă se trezește în miez de noapte la ușă cu un adolescent rănit. Împreună cu iubitul ei, medic, îl duc la spitalul unde lucrează. Îi dau îngrijirile necesare. Tânărul este în afara oricărui pericol. Dimineața, asistenta îl descoperă pe tânăr la morga spitalului, împușcat în cap. Asistenta și prietenul ei sunt presați de Securitate să treacă afacerea sub tăcere. Prietenul cedează, asistenta nu. Relația lor se destramă. Pentru asistentă începe coșmarul martorului incomod.

Mai multe detalii

Scenariul filmului Stare de fapt a fost scris de regizorul Stere Gulea și romancierul Eugen Uricaru după o idee a regizorului Lucian Pintilie. Subiectul filmului îl reprezintă condamnarea pe nedrept a unei asistente medicale pentru că ar fi furat medicamente sosite ca ajutoare în perioada Revoluției din decembrie 1989. Motivul arestării și condamnării sale l-a constituit faptul că ea a asistat la uciderea cu premeditare a unor revoluționari răniți și apoi la falsificarea rapoartelor medico-legale ale celor împușcați de către un ofițer de securitate transformat mai apoi în revoluționar. Cu acordul tacit al celor care s-au erijat în conducători ai revoluționarilor, femeii i se înscenează un furt pentru a o convinge să „uite” întâmplările la care a fost martoră.

Regizorul Stere Gulea a aflat din presă de această întâmplare și a fost surprins de abuzurile săvârșite de o societate nouă ce intenționa să elimine tocmai abuzurile săvârșite de regimul dictatorial comunist. El a vrut să prezinte o față ascunsă și întunecată a Revoluției din decembrie 1989 și să evidențieze ideea că puterea politică a fost preluată tot de indivizi ce aparțineau vechiului regim.

Criticii spun:

În „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman considera că Stare de fapt era pentru regizor „încă un pas spre «filmul de vârf»”, precum și un important film postrevoluționar: „filmul, cu aluzii metaforice (ca secvența sacrificării cailor albi în curtea televiziunii), devine șocant uneori, îndeosebi prin violențele de limbaj, aproape insuportabil prin brutalități (secvența interogatoriului cu palme și pumni, scena violului din incinta arhivei și chiar nașterea încrâncenată din final).

Narată cu sufletul la gură, povestea Albertei include detalii şi trimiteri mai subtile decât par la prima vedere. În pasajele atmosferei din Televiziune sunt încorporate mici scene pline de tâlc care îi ironizează pe demagogii şi cameleonii care s-au repezit să vorbească primii, pe crainicii patetici în eforturile de a-şi spăla păcatele dinainte. Sarcasmul nu este însă dominanta tonului, ci o anume tristeţe proprie dezamăgirilor post−revoluţionare. O tristeţe apăsătoare ca în secvenţa emblematică a Stării de fapt unde în studioul de televiziune ninge cu fulgi de poliester, în timp ce pe geam se vede cum afară ninge cu adevărat. Trebuie să recunoaştem că e o imagine (e şi meritul lui Vasile Vivi Drăgan) care spune mai mult decât s-ar putea în cuvinte. (Dana Duma, Noul Cinema nr. 12/1995)

”Dacă aș fi pus în situația de a-l distribui pe Stere Gulea într-un rol, cu siguranță că aș opta pentru Don Quijote. La doar un an după o încercare dramatică, dar iluzorie, de a reforma școala de film din fostul IATC (împreună cu Victor Rebengiuc, rector, mentor și simbol luminos, peste decenii) regizorul se avântă într-o nouă luptă naivă, cu ticăloșia generalizată. Dacă prima bătălie a fost pierdută în fața comando-urilor roșii vopsite peste noapte, Stare(a) de fapt nu este încheiată, violul Albertei continuă, metodic.” – Lucian Georgescu, cinepub.ro

Replici:

„Poți să strigi în gura mare tot ce ai văzut. Nu te ascultă nimeni pentru că nu interesează pe nimeni nimic. Aceasta este starea de fapt.”

„De ce nu vorbești cu mine? Nu vezi c-am devenit «noi» și «voi»?”

„De ce nu vreți să știți?”

Premii:

• 1994-1995 – UCIN – Premiile pentru regie, imagine, interpretare feminină (Oana Pellea), interpretare masculină rol secundar (Răzvan Vasilescu, Mircea Rusu), sunetș;
•  1996 – San Marino – Marele Premiu “Targa d’oro”;
•  1996 – Geneva – Premiul pentru interpretare feminină (Oana Pellea);
•  1997 – Batumi – Premiul pentru interpretare feminină (Oana Pellea).

Articole presă:

• Himera – Atenţie, cineaştii noştri filmează!  – Irina Coroiu – aarc.ro
• „Personajul meu nu e o eroină, e făcut din carne și sânge” – Interviu de lulia Blaga – aarc.ro
• Un film despre Revoluție, despre noi, despre prezent, despre viitor  – Interviu de Călin Stănculescu – aarc.ro
• Pe temelii prea elastice nu se poate zidi ceva care să reziste  – Nicolae Prelipceanu – aarc.ro
• Un film în calea uitării  – Călin Stănculescu – aarc.ro
• „Stare de fapt” – Un film de Stere Gulea – Dana Duma – aarc.ro
• „Stare de fapt” – Filmul Oanei Pellea  – Adina Darian – aarc.ro
• La a doua premieră: „Stare de fapt” – Dana Duma – aarc.ro