
Synopsis
Cuvânt înainte: „Nunta de piatră” ne invită în seara asta să contemplăm ființe umane în spații de viață și de moarte, pe scurt – să vedem cinema în adevărata sa bogăție. Un alt motiv pentru care am ales să-i facem premiera în această seară e și recenta plecare dintre noi a regretatului actor Mircea Diaconu, aflat aici la debut într-un rol principal în film de lungmetraj. (cinepub.ro)
Regie: Dan Pița, Mircea Veroiu
Scenariu: Ion Agârbiceanu, Dan Pița, Mircea Veroiu
Distribuție: Leopoldina Bălănuță (segmentul „Fefeleaga”), Eliza Petrăchescu (segmentul „Fefeleaga”), Nina Doniga (segmentul „Fefeleaga”), Adrian Georgescu (segmentul „Fefeleaga”), Mircea Diaconu (segmentul „La o nuntă”), Radu Boruzescu (segmentul „La o nuntă”), Petrică Gheorghiu (segmentul „La o nuntă”), Ursula Nussbacher (segmentul „La o nuntă”), George Calboreanu Jr. (segmentul „La o nuntă”)
Producător: Dumitru Solomon, Roxana Pană (producător executiv)
Imagine: Iosif Demian
Montaj: Dan Naum
Sunet: Gheorghe Marai, Cornel Pop
Muzică: Dan Andrei Aldea, Dorin Liviu Zaharia
An: 1973
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă
Durată: 80 minute
17,757 – Spectatori Cinepub
SINOPSIS
Titlul reuneşte două mediu-metraje inspirate de povestiri ale lui Ion Agârbiceanu, a căror acţiune se petrece în zona auriferă a Ţării Moţilor, la începutul secolului al XX-lea. „Fefeleaga”, în regia lui Mircea Veroiu, are ca personaj central o văduvă sărmană, care trudeşte la cariera de piatră pentru a-şi întreţine fiica bolnavă. În „La o nuntă”, semnat de Dan Piţa, un dezertor din armată încearcă să scape de urmăritorii săi alăturându-se unui muzicant tocmit să cânte la o nuntă.
PREMII:
- 1972 – ACIN – Premiul „Opera Prima”
- 1972 – ACIN – Premiul pentru interpretare feminină (Leopoldina Bălănuţă)
- 1972 – Cannes – „Diploma de onoare”
- 1974 – Festivalul filmului pentru artă cinematografică, Ciudad de Panama – Premiul Oscar-ex aequo pentru „Cea mai bună imagine” – Iosif Demian
- 1974 – Festivalul filmului pentru artă cinematografică, Ciudad de Panama – „Cel mai bun rol secundar feminin” (Leopoldina Bălănuţă)
APRECIERI CRITICE:
„Mediu-metrajul «Fefeleaga» surprinde prin sobrietate, prin esențializare. Deși conține elemente de suprarealism, Mircea Veroiu ne propune aici un realism simbolic, poetic, de dimensiuni mitice și sugestii biblice. Un film sobru, expresiv, demonstrând capacitatea de esențializare și deschidere spre universalitate cu respectarea culorii locale. Femeia, zilnic urcând și coborând muntele abrupt și stâncos, făcând parcă împreună cu mârțoaga o unică ființă a suferinței, străbate un traiect existențial tragic, un drum al Calvarului, al Golgotei. Ea pare o tragediană antică, în tăcere urmându-și implacabilul destin, o rugătoare, un Sisif feminin condamnat unui supliciu zilnic, unei cazne continue, o Ioana d´Arc. Sensul filosofic și religios al acestui film este că, prin asumarea vinei, prin mărturisire, omul ispășește și se răscumpără, jertfă fiind aici propria-i fiică. Cu o culoare locală exemplară (universul nostru țărănesc, tradițional), filmul se deschide cu generozitate universalității prin exprimare și prin valoarea lui estetică. Nu este de mirare că ambele mediu-metraje au fost achiziționate de Muzeul de Artă Modernă din New York. Prin puritatea limbajului cinematografic, acest film ne amintește de Luchino Visconti, de Louis Malle. După acest debut strălucit, cel mai valoros film al sau, în filmografia lui Mircea Veroiu se produce, progresiv, o ruptură între «fondul filmului» și «forma filmului». Grija exagerată pentru formă sărăcește substanța filmelor sale.” – Mircea Dumitrescu
„Ca stil, «La o nuntă» constituie împreună cu mediu-metrajul lui Mircea Veroiu, «Fefeleaga», o unitate uşor contrastantă. Dacă universul uman este identic, acela al unei ruralităţi tradiţionale, la Dan Piţa acţiunea este adusă mai spre vremurile noastre, iar tragicul exprimat prin umor şi ironie. Pretextul filmului este o nuntă, iar taina nunţii este tratată în ton grotesc, prin incompatibilitatea mirilor – Florina Dobos, romanialibera.ro
„Nici că se putea concepe ceva mai cinematografic decât sisificul drum al femeii cu calul între casă şi mină, între prispă şi cimitir, între chinul vieţii şi sfâşierea morţii. Nici că se putea închipui ceva mai filmic decât spectacolul nunţii, asocierea vioristului cu dobaşul, fuga miresei de mirele bătrân şi nedorit. Nici că se putea imagina ceva mai plastic şi mai tentant imagistic decât priveliştile Munţilor Apuseni, cârciuma şi străzile bolovănoase ale Roşiei Montane.” – Romulus Rusan, „Filmar”
„Este în primul rând un film de imagine. Sobră până la austeritate, gândită în alb-negru, gri – toate tonurile de alb, negru şi gri – imaginea lui Iosif Demian este o pledoarie pentru un «cinematograf al ochiului». Limbajul hieratic al discursului filmic (din «Fefeleaga») şi frenezia profundă şi gravă (din «La o nuntă») conferă unitate stilistică acestei opera prima şi totodată anunţă două sensibilităţi creatoare complementare.” – Marian Rădulescu, agenda.liternet.ro
„Fefeleaga, statuară, încremenită, ca un monument al durerii, este însoțită de personaje-presimțiri, de personaje-semn (și ele), întrupate de Eliza Petrăchescu, Nina Doniga, Adrian Georgescu.” – Călin Căliman, istoriafilmuluiromanesc.ro
„Ambele povestiri se concentrează asupra prețului pe care trebuie să-l plătești pentru încălcarea regulilor și pentru păstrarea unei forme de individualitate într-o societate conformistă. Foarte rar a fost tratată o asemenea temă esențială cu atâta sensibilitate și discreție”. – Derek Elly, „Films and Filming”
Punctele comune dintre cele două fragmente (spații, personaje, atmosferă) invită la fantezie: fantezia existenței altor capitole realizate în același spirit, care ar fi putut forma un soi de decalog precum cel realizat de Krzysztof Kieslowski: să zicem, zece povești din satul transilvănean. Tentative de serializare în cinematografia predecembristă sunt, cele mai cunoscute fiind „B.D.-urile”, filmele cu haiduci ș.a., însă mai rar o producție cu valoare cinematografică ridicată ajunge să fie serializată înainte de ’89 la noi, aspect care ar merita investigat. – Emil Vasilache, cinepub.ro
Aproape ca o glumă destinată artiștilor din ziua de azi care se tem că AI-ul îi va înlocui, în momentul de după primul dans, un bărbat intră pe poartă și aduce cu el un gramofon pe care-l pune pe scenă sub privirile curioase și sceptice ale tuturor; dă un pic la manivelă și lasă muzica să cânte. Moment în care toți mesenii se adună în jurul device-ului pentru a-l adora. Poanta fiind că asta-i permite personajului lui Radu Boruzescu să se apropie de mireasa care îi făcea ochi dulci. Câteodată mai pierzi, alteori mai și câștigi. – Emil Vasilache, cinepub.ro
TRIVIA:
- „Nunta de piatră” este succesorul scurtmetrajelor realizate de Dan Pița și Mircea Veroiu în studenție, precum și documentarului „Apa ca un bivol negru”, consacrat datorită inundațiilor catastrofale din 1970.
- Temutul Dumitru Popescu a părăsit sala în timpul proiecţiei, iar toţi ceilalţi cenzori au presupus că acestuia nu i-a plăcut filmul, deşi „Dumnezeu” plecase să dea un telefon, fiind căutat anterior de „Cabinetul Unu”. Timp de un an, filmul a stat la sertar. „Noi plănuisem să realizăm un singur film, de trei ore, numai că, la un moment dat, în timpul vizionării, Dumitru Popescu – «Dumnezeu» s-a ridicat şi a ieşit din sală. Nimeni nu a avut curajul să-l întrebe de ce. După aceea, toată lumea a sărit pe noi: «Tăiaţi!», dar nimeni nu voia să-şi asume ce anume trebuie tăiat. Şi aşa a trecut aproape un an de zile, răstimp în care am fost încolţiţi: ba că de ce a plecat Dumitru Popescu, ba că nu e bun filmul. Doar confuzie şi teamă. Frica de scaun, cum se zicea pe atunci, aluzie la «rotaţia cadrelor» pe care o practica Partidul. Până la urmă Popescu, care nu avusese nimic contra filmului, a întrebat de ce nu se difuzează. Într-un târziu am aflat de la un proiecţionist, Nichita, că «Dumnezeu» plecase din sală, fără să le mai spună nimic colaboratorilor, pentru că se grăbea să dea un telefon. Fusese căutat de la «Cabinetul Unu» şi venise cineva în sală ca să-i transmită asta.” (Dan Pița)
- Filmul a avut premiera la 29 ianuarie 1973, la Cinema Capitol. „Premiera a fost îndelung şi de neînţeles amânată. După numai o săptămână, iarăşi de neînţeles, filmul regizorilor Piţa şi Veroiu a fost programat într-o sală periferică, cu spectacole numai după-amiaza.” (Constantin Stoiciu în „Scânteia Tineretului”)
- Despre procesul cinematografic, Mircea Veroiu declara, în revista „Cinema” nr. 9/ 1971: „Ne-am îndrăgostit de la bun început de unele dintre personaje. Dan Piţa s-a îndrăgostit de mireasă, de tatăl ei, de toboşar. Eu m-am îndrăgostit de cârciumăreasă şi n-am reuşit încă să ţin la Clemente. În funcţie de aceste relaţii şi sentimente, am dezvoltat personajele, le-am dat greutate.”
- Filmul a fost cumpărat de Muzeul de Artă din New York în 1974
REPLICI:
„A zis domnul să vin după bani. Am venit.” – Maria Fefeleaga (Leopoldina Bălănuță)
„Aș vrea o rochie, un voal și o coroniță de mireasă.” – Maria Fefeleaga (Leopoldina Bălănuță)
„La nuntă? Stai că merg și eu! Am fost toboșar în armată. Vin și eu să cânt la tobe!” – Dezertorul (Mircea Diaconu)
„Bani azi nu vă dau. Mergeți afară și cântați.” – Cârciumăreasa (Eliza Petrăchescu)
„Hai. De ce nu vrei să jucăm?” – Mirele (George Calboreanu)
„Mireasa se uită la tine.” – Dezertorul (Mircea Diaconu)
„Tu să-ți vezi de treaba ta.” – Mirele (George Calboreanu)
ARTICOLE:
- „Din culisele cinematografiei“. Filmul „Nunta de piatră“, interzis din cauza unui banal telefon dat de „Dumnezeu“ – adevarul.ro
- „Nunta de piatră”, un film care scrie istorie – romanialibera.ro
- Poezia unei lumi tragice – „Nunta de piatră” – agenda.liternet.ro
- După 40 de ani – „Nunta de piatră” – agenda.liternet.ro
- Iosif Demian trage un semnal de alarmă: negativul filmului Nunta de piatră e în pericol! – agenda.liternet.ro
- Nunta de piatră și Duhul aurului – istoriafilmuluiromanesc.ro
Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.