Synopsis

Cuvânt înainte: Chemat în ultimul moment pentru o filmare nocturnă, Drăgan devine martorul cheie al unui jaf de un milion de euro.

Double of nothing (2024) de Mihai Pîrcălabu - film comedie online pe CINEPUB

Regie: Mihai Pîrcălabu
Scenariu: Mihai Pîrcălabu
Distribuție: Cătălin Babliuc, Alec Secăreanu, Lucian Iftime, Nicu Banea, Radu Stoian, Ștefan Lupu, Cosmina Olariu, Ștefan Mihai, Mircea Băluță, Johnny Bădeliță, Emanuel Bighe, Doru Pîrcălabu, Marina Palii
Producător: Adriana Bumbeș, Elena Alexe, Adrian Pîrcălabu, Mihai Pîrcălabu
Producător executiv: Irina Enea
Imagine: Adrian Pîrcălabu
Montaj: Andrei Bălășoiu
Colorizare: Hasu Dragan Adrian
Scenografie: Emanuel Boncea
Sunet:
Răzvan Rizea
Muzică: Florin Mura
An: 2024
Categorie: Scurtmetraj
Gen: Comedie, thriller
Durată: 15 minute

Double of Nothing este o producție Pan Art & Electric, Ariadna Films, Purple Dream Production
2024

SINOPSIS

În timp ce se relaxa la o bere cu prietenii după o zi obositoare de filmări de 22 de ore, Drăgan primește un telefon neașteptat de la Lucian, producătorul care coordona sesiunea maraton de filmări, care îi propune o nouă misiune. Aflând că filmările sunt deja în curs la momentul apelului, Drăgan decide să-și mărească onorariul ca tactică pentru a evita acceptarea misiunii. În mod surprinzător, Lucian este de acord cu noile condiții de plată, determinându-l pe Drăgan să-și termine repede berea și să plece la muncă. Abia a doua zi Drăgan află că, acceptând înțelegerea, devine martorul cheie într-un jaf de un milion de euro.

PREMII

  • 2024 – ȘI Festival – Premiul pentru cel mai bun scenariu
  • 2024 – BRIFF – Premiul pentru cea mai buna imagine de film

FESTIVALURI

  • 2024 – TIFF – În afara competiției
  • 2024 – Filmul De Piatra – Competiția Oficială
  • 2024 – ȘI Festival – Competiția Oficială
  • 2024 – BRIFF 2024 – Competiția Oficială
  • 2024 – Zilele Filmului Românesc – În afara competiției
  • 2024 – Sunwaves Film Festival – În afara competiției

DECLARAȚIE REGIZORALĂ

„Motivul pentru care am realizat acest film sunt oamenii din spatele camerei — cei care nu se văd, dar care se dedică fiecărui proiect, fie că este vorba despre o reclamă sau un film, ajungând adesea în situații inedite, ba chiar absurde. Poveștile lor rămân, de cele mai multe ori, nespuse, iar acest film este felul meu de a le aduce în lumină și de a le mulțumi.”Mihai Pîrcălabu, pentru cinepub.ro

APRECIERI CRITICE:

„Noi ne așteptăm la multe (bune) de la Mihai & co., credem că e un scenarist și un regizor cu viitor. Micul lui film independent — curat, bine scris și regizat, amuzant și lipsit de pretenții neîntemeiate, lucrat cu profesionalism la toate nivelurile producției, făcut cu bani (și) de acasă, care au dat însă high production values — e o promisiune în acest sens. Mihai a învățat multe din această industrie mult dezvoltată astăzi, o cu totul altă lume decât cea a sărăciei în care s-a format generația mea.”Lucian Georgescu, cinepub.ro

TRIVIA:

  • Născut la Cluj-Napoca în 1989 și stabilit în București, Mihai Pircalabu a absolvit Facultatea de Film a UNATC, specializarea Regie de film și televiziune, în 2016, la clasa profesorilor Marius Șopterean și Doru Nițescu. De atunci, Mihai activează ca scenarist, regizor și producător independent.
  • Filmografia regizorului include următoarele filme: „8” – un scurtmetraj thriller care a avut premiera la TIFF în 2018 și a fost distribuit la nivel mondial de Gonella Productions; „The Match” – o comedie neagră care a fost prezentată la Festivalul Internațional de Film Studențesc „CinemaIubit” și a primit o „Mențiune specială a juriului”. Filmul a fost, de asemenea, selectat pentru Festivalul Internațional de Film de la Vila Do Conde; „What God Wants” – o comedie neagră care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes – Short Film Corner în 2015; „U-MOR”, care prezintă istoria prestigiosului grup de umor Divertis, și patru scurtmetraje de ficțiune, toate foarte bine primite de festivaluri și de public.
  • Mihai are proiecte în toate domeniile media, regizând nu doar filme de scurt-metraj, cât și reclame și videoclipuri muzicale. Munca lui poată fi urmărită pe mihai-pircalabu.com.

REPLICI:

• „Am mai văzut și noi filme. Dacă nu o să înțelegeți ce se întâmplă, apar eu și vă explic.” – Povestitorul (Nicu Banea)
• „Am stricat ceva? S-au plâns ăia de mine?” – Drăgan (Cătălin Babliuc)
• „Legal vorbind, întâlnirea asta nu are loc.” – Daniel (Alec Secăreanu)
• „Eu, la ora 8, mă aflam la șpriț.” – Drăgan (Cătălin Babliuc)
• „Și tocmai mi-a venit a… nu știu câta bere.” – Drăgan (Cătălin Babliuc)
• „Îți dau cash. Fără contract, fără nimic.” – Lucian (Radu Stoian)
• „Da, mă, da, totul e la negru.” – Lucian (Radu Stoian)
• „Așa, când te uiți la televizor, nu-ți dai seama câtă lume e în spate.” – Naratorul (Nicu Banea)
• „Un spot social.” – Povestitorul (Nicu Banea)
• „DP. Amanet? Nu e Director of Photography. E Dragoș Petrescu, un patron de case de amanet.” – Daniel (Alec Secăreanu)
• „Ce industrie, în pula mea? Agricultura asta cinematografică cu mari probleme?” – Cristi (Lucian Iftimie)

ARTICOLE:

  • Cele mai importante filme românești recente se văd la TIFF, 2024 – agenda.liternet.ro
  • ȘI Festival. Și teatru. Și film. Și mare – 2024 – revistascena.ro
  • Premiile Gopo 2025: Peste 120 de producții românești în cursa pentru nominalizări. Organizatorii anunță componența juriilor – ceascadecultura.ro
  • Mihai Pîrcălabu – aarc.ro
  • Mihai Pîrcălabu, Director – mihai-pircalabu.com

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.

SUSȚINE CINEPUB!
NEWSLETTER CINEPUB
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
Doresc să mă abonez
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON
SUSȚINE CINEPUB!
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna, prietene! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON