de Dinu-Ioan Nicula

Cu al său eveniment „Creepy Animation Night”, care an de an este sold out, Festivalul Animest a ratificat formarea unui public autohton amator de bizarerii sofisticate, navigând între fiorul de gheață și umorul cinic, având adesea drept cap-compas rafinamentul estetic, vecin uneori cu snobismul, iar alteori cu detenta spirituală.

Dacă nu ar fi fost inclus în secțiunea competițională (unde, în condițiile unei concurențe puternice, nu a primit premiu), Împreună, trup și suflet putea lesne face parte din grupajul Creepy al ediției 2023 a festivalului. Scurtmetrajul realizat de Vasile Alboiu și Liviu Gabriel Dinu are datele necesare pentru horror, suspense și film erotic, mix ce conferă un interes aparte acestui proiect, a cărui realizare s-a întins aproape pe durata unui deceniu (în 2014 a câștigat finanțarea din partea CNC); în acest răstimp, producătorul inițial 4 Proof Film a fost schimbat cu Saga Film. Devenit în 2025 un nume sonor în animație, datorită serialului Țup (inspirat de cărțile lui Alex Donovici) de pe Voyo, regizorul Vasile Alboiu era la acea oră un debutant, care prin asocierea cu StaticVFX Studio (condus de Liviu Gabriel Dinu și Alexandru Alin Dumitru), viza ambițios convertirea ideii în procedeul „stop-motion CG”.

Gândit ca film de epocă – contextual putând fi plasat la început de veac XX – Împreună, trup și suflet respiră atmosfera sulfuroasă a unor romane care pe atunci făceau vânzări bune. Suntem în Franța (după numele personajelor), sau București (după „Diploma de doctor” agățată de un perete), lucru care contează mai puțin, fiindcă eticheta „Micul Paris” încă este lipită de la sine de capitala noastră. Mișcarea camerei de luat vederi, care pornește de pe un craniu ca de pe o emblemă a filmului, explorează un cabinet medical privat și, în cele din urmă, ni-l înfățișează pe proprietarul lui. Este un Shrek citadin, dar iluzia că ar fi și el un monstru blând ne e curmată scurt prin hohotul de râs cavernos al lui Sandu Mihai Gruia (cel ce dă voce personajului): tonurile de sânge uscat în care este decorat cabinetul vor fi expresia terorii. Muzica săltăreață a basarabeanului Alexei Țurcan (la ora demarării scurtmetrajului, acesta nu se afirmase încă prin partitura scrisă pentru România sălbatică, documentarul realizat în 2021 de Dan Dinu) este un laitmotiv obsesiv, precum plăcile de patefon, care în atâtea filme erau puse de torționari spre a acoperi urletele celor schingiuiți și, iată, nu vor lipsi nici aici; valorizarea se face grație coloanei sonore aparținând lui Sebastian Zsemlye și procesată la Raza Studio.

În acest loc de un calm demonic, unde motanul cel gras este o copie în miniatură a stăpânului, figură aparte face filiformul Marcel, asistentul doctorului. Să fie, oare, o trimitere la stilistica lui Tim Burton, ceea ce, în ambianța dată, ar aduce quasi-automat filmului calificativul „gotic”? Răspunsul implicit afirmativ survine când ușa se deschide și apare o tânără la fel de subțire, adusă doctorului de către „madama” (apelativ care, în consecință, ar presupune originea plebee a fetei). Matroana este un alter-ego al comanditarului, toate personajele negative având, așadar, caracteristica gonflării, a supradimensionării. Prin ricoșeu, cei slabi devin și cei buni? Nu s-ar zice: nou-venita Madlene și Marcel, aflați într-o mai veche relație amoroasă, complotează de față cu soțul cel bătrân și, întrucât acesta nu poate deveni ridicolul încornorat – fiindcă nu suntem într-o comedie de moravuri, ci într-un horror, premiat ca atare la The Animattikon Project în Cipru –, nici cuplul adulterin nu ne poate deveni simpatic. Mai mult, scenariul îi dă lui Marcel însușiri de găgăuță, având în vedere neglijența lui în manevrarea corespondenței sentimentale, prilej ca să aflăm, cu ochii doctorului și prin vocea Aidei Economu, laconica povestioară a Madlenei. Nimic proustian, totul va fi procustian, dat fiind planul pus la cale de maleficul premergător al chirurgiei de… gen! Epilogul schimbă cheia cromatică: acum dominant este albastrul metalic, reflex al instrumentarului oripilant, dar și potențială trimitere ironică la transcendentalul pe care-l presupune mitul androginului.

Alături de Vasile Alboiu, care este și autorul scenariului, coregizorul Liviu Gabriel Dinu a fost Art Director și a supervizat animația, dând impresia unei resuscitări a filmului mut, atât prin lipsa dialogului (replicile sunt nearticulate), cât și prin machiajul celor doi tineri, fardați ca în expresionismul german, spre care lansează o punte și alura de Nosferatu a eroului – perversul care vrea să profite de tânăra fată (aici, însă, ea nu e curată la suflet). Pentru iubitorii de animație românească, intertitlurile cu aparența de plastilină pot evoca filmele lui Mihai Bădică, după cum „Trup și suflet” amintește fulgurant de revista cu nuduri pe care a editat-o în anii ’90 regretatul cineast Cornel Diaconu. Ca supervizor pe latura de CG (Computer Graphics), Alexandru Alin Dumitru a reușit să dea fluență unui strop de lirism al grotescului și al sumbrului. Astfel, Împreună, trup și suflet poate fi privit și ca un punct de orgoliu pe cartea unuia dintre cele mai importante nuclee românești specializate în animație și efecte vizuale, StaticVFX Studio: nu atât un film de autor, cât o producție care să-i recomande pe realizatorii săi pentru viitoare proiecte mai comerciale.

Textele curatoriale, cronicile și comentariile publicate pe cinepub.ro exprimă opiniile autorilor lor și nu reprezintă neapărat punctul de vedere al Asociației Culturale CINEPUB. Prezența unui film pe platformă nu înseamnă o recomandare a acestuia, iar textele despre filme pot fi și critice. Erorile de fapt se semnalează la contact@cinepub.ro și le corectăm.