O lacrima de fata - regizat de Iosif Demian - CINEPUB

Video & Photo

1 videos 1 photos

Twin Peaks cu Dorel Vișan.

„O lacrimă de fată” este un film din 1980, regizat de Iosif Demian. A fost proiectat în cadrul festivalului de la Cannes, secțiunea Un Certain Regard, în 1982. Filmul arată schimbările unui sătuc transilvănean după moartea unei tinere fete.
„O lacrimă de fată” este primul lungmetraj semnat ca unic regizor de (fostul?) director de imagine, Iosif Demian, după un scenariu scris de Petre Sălcudeanu. Filmul a stârnit un val de indignare în rândul autorităților, dar a fost proiectat la Cannes doi ani mai târziu. Pe Cinepub puteți urmări și „Baloane de curcubeu”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizor.

O lacrima de fata - regizat de Iosif Demian - CINEPUB

Regie: Iosif Demian
Distribuție: Dorel Vișan, George Negoescu, Dragoș Pâslaru, Luiza Orosz, George Bosun, Horia Baciu, Costel Rădulescu
Scenariu: Petre Sălcudeanu
Producător: Casa de filme 5
Imagine: Iosif Demian, Constantin Chelba
Sunet: Vasile Luca
Montaj: Margareta Anescu
An: 1980
Categorie: lungmetraj
Gen: ficțiune
Durată: 83 minute

5,644 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Într-o baltă de la marginea unui sat e găsită o fată înecată. Ancheta care are loc, audierile repetate ale martorilor, declaraţiile lor, adesea contradictorii, probele adunate cu dificultate duc la concluzia că moartea tinerei nu este un simplu accident, ci rezultatul unor conflicte mocnite dintre săteni.

Mai multe detalii

Filmul spune povestea anchetării morţii suspecte petrecute la Sălcioara, într-un sat de pe Valea Mureşului. Maiorul şi ajutorul său, Panaitescu, însoţiţi de o echipă de filmare, care să înregistreze rezolvarea cazului, reuşesc să desluşească circumstanţele în care a fost omorâtă tânăra Ana Draga, de profesie inginer agronom. Crima nu a fost una amoroasă, aşa cum s-a crezut iniţial, ci consecinţa unor vechi conflicte între săteni.
Prezența anchetatorilor pune pe jar autoritățile și-i obligă pe posibilii suspecți să iasă din umbră. Primul deranjat este Urdărescu, președintele cooperativei agricole de producție. El ține să se dezvinovățească, deși putea fi bănuit, speriat că Ana avea obiceiul să iasă seara și să măsoare pământurile. Urdărescu recunoaște astfel că aveau suprafețe în plus, nedeclarate, despre care se știa totuși la raionul de partid. Un suspect ar fi putut fi Pricopie. Băiatul o iubea pe Ana. La despărțire, aflat în permisie, cu puțin timp înainte de a pleca la gară, o ceruse în căsătorie.

Împreună cu anchetatorii se află și o echipă de filmare. Aparatul reconstituie peisajul crimei, topografia ei, ca și seria de portrete ale celor intervievați. Până să-l aresteze ca învinuit, Crăciun se sinucide. Anchetatorii ajung prea târziu la el, în cabana izolată unde locuia ca sihastru. La sfârșit, participanții fac o fotografie. Panaitescu, tulburat să remarce lacrima fetei, conchide că, odată cu ea, a murit ceva și în sufletul localnicilor. (Ioan Lazăr, ”Filmele etalon ale cinematografiei românești”, 2009, Ed. Felix Film)

Reviews:

„Toți furnizează câte un colț de indicii ale posibilei ucideri a fetei, cu toate acestea parcă ne afundăm în negura din Twin Peaks, lăsând în urmă mici povești începute și amânate, toate la un loc alcătuind corpul unui altfel de film în film, născut din plăcerea de a te lăsa dus de jocul cinematografic, așa cum scriitorul se lasă în voia bartesienei «plăceri a textului».” (Magda Mihăilescu, aarc.ro)

„Există însă un film mult mai puţin cunoscut, realizat în 1980 de Iosif Demian, în care complicitatea simplilor cetăţeni cu puterea totalitară este aşezată într-o pictură socială deosebit de neplăcută. Toate filmele apărute în perioada comunistă care pot fi calificate ca „disidente” sunt filme-supapă: abuzuri şi nedreptăţi ale autorităţilor sunt prezentate critic, dar totul se rezolvă în bine când intervine Partidul, personificat de un Tovarăş Prim-Secretar fără teamă şi prihană. În O lacrimă de fată, răul nu se opreşte la conducerea de partid, înalţii Tovarăşi sunt un rău şi mai mare, care impune mafiotic legea tăcerii. Mai mult, o întreagă societate alege să trăiască în minciună, furt şi, în cele din urmă, crimă, în cârdăşie cu Partidul, ca să-i fie bine. Un film fără nicio iluzie, cu personaje puternice, greu de uitat, O lacrimă de fată îţi lasă un gust dur şi amar care se simte şi dacă îl vedeţi astăzi.” (Cristian Tudor Popescu, Gândul 06.09.2014)

Replici:

“Auzi, știi ce zic eu, mai filmează și niște cadre frumoase, cu soare.”

Festivaluri:

  • 1980 – ACIN – Premiul pentru regie. Diplomă de onoare (George Bosun)
  • 1981 – Costineşti – Marele Premiu şi Premiile pentru scenariu şi pentru interpretare masculină (Dorel Vişan)