Synopsis
Educație și politici culturale
Odată cu începutul unui nou an școlar, reluăm transmisiunile live și pregătim o nouă ediție Cinepub & Cercul. Un nou sezon care, sperăm să ne inspire în a deveni un pic mai buni, zi de zi.
Marti , 24 septembrie, ora 19.00, în Librăria Cărturești Verona, unde Marius Chivu și Corina Șuteu au vorbit despre educație, politici culturale și viață, și vor răspunde întrebărilor publicului.
Marius Chivu a debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012). A publicat jurnalul de călătorie Trei săptămâni în Himalaya (Editura Humanitas, 2012/ 2014), cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Editura Polirom, 2013) şi volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Editura Polirom, 2014). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2008) și volumul colectiv Primul meu porno (Editura ART, 2011).
Corina Ioana Șuteu este o consultantă culturală, expertă în politici culturale, critic de teatru și manager cultural, fost ministru al culturii din România în guvernul Dacian Cioloș. Este specializată în educație și în managementul cultural, politici culturale comparate și cooperare culturală. A publicat numeroase studii și articole în România și în străinătate, a susținut prelegeri și cursuri în aceste domenii începând din 1992. Este autoarea volumului „Another brick in the wall – A critical review of cultural management education in Europe” (Boekmanstudies, Amsterdam, 2006).