ÎNTUNECARE (1985) – film dramă online

Regie: Alexandru Tatos
Scenariu: Petre Sălcudeanu (după romanul cu același titlu al lui Cezar Petrescu)
Distribuție: Ion Caramitru, George Constantin, Remus Mărgineanu, Tania Filip, Emilia Dobrin-Besoiu, Vladimir Găitan, Dan Condurache, Florin Zamfirescu, Claudiu Stănescu, Valentin Voicilă, Ioana Pavelescu, Doina Tamas, Minodora Condur, Mariana Baboi
Producător: Marian Popescu (Centrul de producție cinematografică București)
Imagine: Călin Ghibu
Montaj: Cristina Ionescu
Sunet: Tiberiu Borcoman
Muzică: Cornel Țăranu
An: 1985
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă, Război
Durată: 90 minute

16,071 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Adept al ideii că războiul este un mijloc de înnoire a lumii, personajul principal al filmului, tânărul avocat Radu Comşa, se înscrie la şcoala militară şi este trimis pe frontul Primului Război Mondial. Ca o ironie a sorţii, la întoarcere, marcat de experienţele din tranşee, nu-şi mai regăseşte locul în noua lume post-conflict, cu atât mai mult cu cât şi vederea i-a fost afectată.

PREMII

• 1986 – ACIN, Premiu pentru interpretare masculină (Dan Condurache)
• 1986 – ACIN, Premiu pentru coloana sonoră (muzica semnată de Cornel Țăranu)

APRECIERI CRITICE:

„Debusolat, văzându-şi prăbuşită scara de valori umane şi spirituale, în confruntare cu experienţa tragică a războiului, tânărul intelectual Radu Comşa îşi reconstituie, în clipele sfârşitului, oscilanta sa existenţă. (…) S-ar putea spune că avem de-a face cu o explozie dirijată, pentru că, în ciuda frânturilor ce compun întregul, adaptarea cinematografică tinde către o structură de corp rotund către o ciclică mişcare, corespunzătoare unei anumite simetrii a ideilor, intens valorificată de regizor; forţa morală a războiului, în care credea protagonistul – şi nu numai el – s-a dovedit o iluzie, una dintre multele întreţinute de societatea începutului de secol XX.” – Magda Mihăilescu în cotidianul „Informația” (26 iulia 1986)

„S-a ticăloşit lumea’ declamă, pe diferite tonalităţi, de la confidenţă la revoltă, într-o remarcabilă secvenţă a petrecerii, buimac, Radu Comşa. Dar era, oare, nevoie de traversarea unui cataclism pentru ca eroul să-şi dea seama de ‘ticăloşirea lumii’, a acelei lumi străine lui, în care acceptase să trăiască? Colegul său, poetul muribund Dan Scheianu, ştia acest adevăr cu mult înainte şi târzia anexare a descoperirii altuia face şi mai zadarnică zbaterea celui care s-a întors de pe front cu chipul şi, deopotrivă, cu sufletul mutilate. Am amintit numele eroului secundar Dan Scheianu căruia autorii i-au acordat o semnificaţie deosebită; dintre personajele romanului puţine sunt abandonate, toţi cei care au marcat, într-un fel sau altul, Universul protagonistului fiind convocaţi, trăgând după ei mica lor istorie: cinicul potentat Vardaru şi conformista sa fiică Luminiţa, prietenii, camarazii de front, anarhistul Mogrea, împăcatul cu sine Probotă, femeile iubite cândva. Ca într-un teatru al judecăţii din urmă şi al unei definitive despărţiri, întregul spaţiu al filmului este imaginat ca fiind unul şi acelaşi (cu excepţia exterioarelor), câţiva pereţi care parcă resping lumina, în ciuda ferestrelor unificatoare, recognoscibile.” – Magda Mihăilescu în cotidianul „Informația” (26 iulia 1986)

„Toate filmele lui, oricât de diferite ca factură, trădează un spirit pentru care cultura a devenit natură, trădează febrilitatea unui talent obsedat de gabaritul de idei, al unei arte atât de uşor alunecătoare spre superficialitate.” – Eugenia Vodă

„Povestea din romanul lui Petrescu nu îl interesa neapărat (pe A. Tatos), poate doar ideea, astfel că a făcut ceva insolit pe care nu mulți alți cineaști români l-ar fi încercat, poate doar Iosif Demian: a dedramatizat, sau mai curând redramatizat narațiunea astfel încât, începând cu sinuciderea, cu niște frumoase cadre subacvatice străpunse de un corp inert în voia curenților, de neînțeles la o primă vedere, și dedându-se unui du-te-vino în flux al memoriei și halucinației, o viață trecând prin fața ochilor, «Întunecare» devine un eseu cinematografic despre idealuri descumpănite ale unui Radu Comșa interpretat crispat de Ion Caramitru.” – Călin Boto, cinepub.ro

„E adevărat că Întunecare a ajuns pe ocolite, birocratic, în orice caz într-un fel impersonal să fie făcut de Tatos – dar iată că, chiar și-așa, nu este mai puțin adevărat că, citându-i observația lui Flaubert despre Madame Bovary, «Radu Comșa, c’est moi». Poate neîntâmplător, spre finalul filmului, Radu Comșa îl confruntă, și totodată se confundă cu Dan Scheianu.” – Călin Boto, cinepub.ro

TRIVIA:

• Filmul a reprezentat, la vremea respectivă, „reveniera” regizorului pe platourile de filmare, după 3 ani de pauză, declara el într-un interviu pentru revista Cinema, august 1985.
• Alexandru Tatos nu se declara vreun adept al adaptărilor cinematografice. El spunea că spectatorul „care a intrat în sală cu prejudecata că a venit să vadă un film ce-a tradus pagină cu pagină (sau din două în două pagini…) cunoscutul roman al lui Cezar Petrescu o să fie dezamăgit”.
• „Spectatorul care vine însă să vadă un film-operă-de-sine-stătătoare, bun sau prost, dar de sine stătător, inspirat după romanul «Întunecare», care încearcă să esenţializeze sau să sublinieze idei, probleme, situaţii şi caractere din carte, transpuse prin ‘ochii’ realizatorilor săi şi prin mijloacele specifice artei cinematografice s-ar putea să fie satisfăcut. Ştiu că este un film mai greu de urmărit. Spectatorul doreşte îndeobşte o poveste, clară, cursivă, cu introducere, cuprins şi încheiere. Nu va găsi aşa ceva – cel puţin în maniera în care a fost obişnuit. Dezvoltarea resorturilor filmului de la premiza că Radu Comşa îşi revede viaţa în secundele premergătoare gestului său final (condensând, ca într-un auto-proces, momentele, bune sau rele, senzaţiile, crizele şi propriile învinuiri, ce l-au dus pe un drum fără întoarcere), a determinat implicit şi structura mozaicală a discursului cinematografic, a cărei fluenţă sper să rezide din subteranul ideii (sau ideilor) sugerate.”, mărturisea regizorul, conform site-ului www.aarc.ro.
• Filmările au început la data de 1 iulie 1985, la Eforie Nord. După o lună, Tatos avea să noteze în jurnalul său: „Filmările înaintează greu. Pot să afirm că este cel mai greu film pe care l-am făcut. Greu din toate punctele de vedere…”
• Ion Caramitru își amintește, într-un interviu oferit pentru Jurnalul Național, cât de dificilă a fost procesul de machiaj necesară personajului său, Radu Comșa: „Până la urmă a hotărât distribuirea mea şi a trebuit să plec la studiourile de la Moscova, pentru că noi nu aveam capacitatea de a produce acel machiaj de excepţie, arsura pe jumătate de faţă pe care trebuia s-o pui zilnic la filmări timp de două luni, să nu-ţi distrugă faţa sau să nu ţi-o îmbolnăvească şi să păstreze şi veridicitatea. A fost foarte complicat… Am stat câteva zile la Moscova, la machiaj, cu machieuza filmului, am găsit soluţia şi până la urmă a mers…”
• Deosebit de complicată pare să fi fost și secvența cu Ion Caramitru în apa Mării Negre, unde personajul Radu Comșa se îneacă: „​​(…) fost o aventură, pentru că nimeni nu se pricepea la chestia asta, a venit un operator cu costum de scafandru, eu trebuia să mă înec, ceea ce a fost o chestie îngrozitoare, pentru că nu te duci la fund aşa oricum… Te duci la fund înecat fiind, dacă ai înghiţit atâta apă cât să te tragă într-acolo, or, eu nu înghiţeam apă… Şi hainele erau mari, eram şi într-un trenci lung până la pământ, în care am îngheţat, pentru că deşi afară erau 40 de grade, acolo apa era rece de înnebuneai. Până la urmă mi-au pus nişte centuri de plumb, au încercat să-mi dea un aparat de respirat, mi-au dat, dar nu prea ştiam cum funcţionează şi era cât pe ce să mă înec de-a binelea. Ne-a luat două zile o secvenţă de câteva secunde. A fost un coşmar… Iar când am terminat, am ieşit complet îngheţat şi cu toţi muşchii piatră, a trebuit să fiu resuscitat pe mal.” (Ion Caramitru, jurnalul.ro)
• Cu toate că pare că povestea filmărilor a fost una complicată, Ion Caramitru declara că a existat, în timpul filmărilor, și o zi în care a trebuit să „suspende ziua de filmare din cauza râsului”.

REPLICI:

• „Domnișoară Betty, mai puțină manichiură și mai multă atenție.” – Alexandru Vardaru (Goerge Constantin)
• „Într-un război, în cazul în care va fi, nu se câștigă numai pe front.” – Alexandru Vardaru (Goerge Constantin)
• „Războiul, fără un ideal înalt, este un asasinat.” – Virgil Probotă (Vladimir Găitan)
• „Maria, eu te-am iubit. Mă crezi?” – Ion Caramitru (Radu Comșa)
• „Aseară m-am surprins cântând. Și mă gândeam că sunt ca fetele de la țară care, după ce se mărită, nu mai cântă decât cântece de leagăn.” – Maria Probotă (Emilia Dobrin)
• „Viața ta nu e atât de gravă. E chestie de îngrijire. Am o cameră; dacă vrei, vii cu mine. Dormim, citim.” – Radu Comșa (Ion Caramitru)
• „Vrei să mă vezi murind? Ieși afară, canalie!” – Bocaneț (Valentin Voicilă)
• „Și eu cred în forța morală a războiului!” – Radu Comșa (Ion Caramitru)
• „Războiul a venit să scoată din această lume veche, obosită, nesatisfăcută noțiuni noi, pentru alt veac – nou. E ca și cum ai scoate din fructul putred sâmburele sănătos, care poartă-n el germenele altei vieți – noi.” – Radu Comșa (Ion Caramitru)

ARTICOLE:

• Alexandru Tatos – Febrilitatea unui talent de excepție – agenda.liternet.ro
• Întunecare. Miniinterviu cu Al. Tatos – aarc.ro
• Întunecare – istoriafilmului.ro
• Teatru și filme românești: „Întunecare” (1986) – agerpres.ro
• „Radu Comșa a fost cel mai greu rol pe care l-am jucat” – jurnalul.ro
• Alexandru Tatos: La români, stomacul e mai important decât creierul – ziarulmetropolis.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.