Iarba verde de acasa - regizat de Stere Gulea - CINEPUB

Video & Photo

1 videos 1 photos

O nouă premieră internațională în online pe CINEPUB: „Iarba verde de acasă”, este debutul regizoral semnat de filmologul Stere Gulea, după un scenariu scris de romancierul Sorin Titel. O poveste despre un tânăr absolvent de facultate, profesor de matematică în satul natal, care refuză anumite compromisuri ce i-ar fi facilitat o viitoare carieră universitară.

Iarba verde de acasa - regizat de Stere Gulea - CINEPUB

Regie: Stere Gulea
Scenariu: Stere Gulea
Distribuție: Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu, Vasile Nițulescu, Mihai Pălădescu, Ion Caramitru
Producător: Sidonia Caracaș, Platon Pardău, Casa de filme 4
Imagine: Valentin Ducaru
Montaj: Adriana Ionescu
Muzică: Radu Șergan
Sunet: Gheorghe Ilarian
An: 1977
Categorie: lungmetraj
Gen: dramă
Durată: 99 minute

48,705 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Tânărul Ștefan Corici (Florin Zamfirescu) este un proaspăt absolvent al Facultății de Matematică care dorește să devină asistent universitar la facultate. El este îndrăgostit de Irina (Diana Lupescu), fiica unuia dintre profesorii săi (Ion Cojar). Fata își roagă tatăl să intervină pentru ca Ștefan să obțină un post de asistent la facultate. Profesorul îi sugerează să accepte anumite compromisuri pentru atingerea scopului, dar tânărul refuză.

Mai multe detalii

Dornic să dovedească că poate să se descurce în viață de unul singur și fără intervenții, Ștefan alege să devină profesor de matematică la școala generală din satul natal, Mioveni (județul Argeș). El găsește casa părintească părăsită și ruinată; mama sa murise mai demult, iar tatăl său, Serafim (Vasile Nițulescu), a plecat să muncească pe șantier după o ceartă cu fiul său mai mare, Dumitru (Dorel Vișan), gestionarul magazinului sătesc. Ștefan se mută în casa părintească și se duce pe șantier, încercând în zadar să-și readucă tatăl acasă.

Oamenii din sat sunt contrariați de alegerea tânărului de a veni ca profesor la țară, în condițiile în care toți mai mulți săteni se mutau la oraș. Printre puținii care îl susțin este președintele Sfatului Popular Comunal, nea Vasile (Paul Lavric), un om care are ambiția de a dezvolta localitatea. Ștefan se adaptează treptat cu sarcinile de profesor la școala generală din sat. El reface gospodăria părintească abandonată cu ajutorul lui moș Poldi (Ernest Maftei). Fosta lui iubită îl vizitează la țară și încearcă să-l convingă să se întoarcă la oraș, dar Ștefan refuză, afirmând că vrea să reușească în viață prin puterile lui. Irina pleacă tristă că nu l-a putut convinge. Între timp, Ștefan începe să fie atras de o tânără învățătoare (Mariana Cabanov).

Pe parcursul poveștii, tânărul profesor depășește greutățile începutului, el începând să simtă un sentiment de recâștigare a identității. În cele din urmă, tatăl său se întoarce în sat, afirmând că se simte obosit să tot umble prin lume. În scena finală a filmului, Ștefan își înlocuiește tatăl la cosirea ierbii din curtea casei părintești, preluând astfel în mod simbolic conducerea gospodăriei.

Criticii spun:

În „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman considera că Iarba verde de acasă este un film „de suflet”, „calm și liniștit, ca o șoaptă”. Stere Gulea a realizat filmul unei întoarceri într-o perioadă în care majoritatea oamenilor își dorea să plece în locuri unde ar fi putut să aibă parte de o viață mai bună. Motivul real al acestei întoarceri nu este însă refuzul compromisului, ci „iarba verde de acasă”, legătura cu locurile natale. Personajele tată și fiu au sensuri simbolice, fiind interpretate de Vasile Nițulescu și Florin Zamfirescu cu „un firesc de-a dreptul captivant”. O secvență cu un accentuat rol simbolic este trecerea coasei de la bătrânul obosit după o viață de muncă către tânărul întors acasă, un veritabil schimb de sarcini între două generații. (Călin Căliman – „Istoria filmului românesc (1897-2000)

Filmografia lui Stere Gulea se construiește pe două capete de pod-prozatori, unul ilustru (Preda), celălalt necunoscut sau uitat chiar și de acei cîțiva care l-au văzut cîndva drept marea speranță a noului roman românesc (Sorin Titel). Filmul poate fi pe bună dreptate considerat astăzi datat, mai bine spus marcat; să nu uităm însă că marca și mai ales ștampila  de pe ea erau în primul rînd ale cenzurii din epocă;  astfel,  filmul reușește în unele locuri să vorbească secund, dincolo de dialogurile aprobate oficial de tovarășii Dulea sau Popescu-Dumnezeu.

Pentru că în străfunduri, fie doar și în textul adaptat, zace latent tristețea unor lucruri nespuse. Am fost crescuți și educați ca șoimi ai patriei, pionieri și tineri comuniști, cu o imagine patriarhală  a țăranului român: cel înzestrat indubitabil cu talent liric, gastronomic, cu generozitate, bonomie, inteligență, ospitalitate ș.a.m.d. – haruri nenumărate dăruite de Creator unei națiuni aparent alese… Cine citește Melancolie, romanul neterminat al autorului dispărut prematur, descoperă o viață la țară care nu are legătură cu imaginea creată de propaganda comunistă, continuată de spălarea pe creier tabloidă de după 89, dar nici cu cea sămănătoristă, antebelică, de tip Nichifor Crainic sau Duiliu Zamfirescu.

Ticăloșia agresivă a celor din jur, depresia și alcoolismul, ultimele etape ale unei societăți și vieți fără orizont, marchează atît sfârșitul lui Sorin Titel, cît și finalul imaginii satului tradițional. Cei care au cunoscut școala românească în anii 80 și evoluția ei post-comunistă poate vor înțelege altfel astăzi filmul lui Stere Gulea. Și dezastrul din educația națională, bomba atomică ce lasă plaiul mioritic pustiu. Pentru că Ștefan Corici, deși pensionat, mai predă și astăzi. Și nu mai e neapărat personaj pozitiv…(Lucian Georgescu, cinepub.ro)

Premii:

  • 1977 – ACIN – Premiul „Opera Prima”
  • 1978 – Lublin – Premiul II

Articole presă: