DIMINEȚILE UNUI BĂIAT CUMINTE (1967) – film dramă online

Regie: Andrei Blaier
Distribuție: Dan Nuțu, Irina Petrescu, Ștefan Ciubotărașu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, George Constantin, Octavian Cotescu, Mariana Mihuț, Carmen Galin, Elena Sereda, Mimi Enaceanu
Scenariu: Constantin Stoiciu, Andrei Blaier
Producător: Nicolae Codrescu
Imagine: Nicu Stan
Montaj: Adina Codrescu
Sunet: Nicolae Ciolca
Muzică: Radu Șerban
An: 1967
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă
Durată: 94 minute

30,379 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

După absolvirea liceului şi eşecul la concursul de admitere la facultate, tânărul Vive (Dan Nuţu) părăseşte casa părintească pentru a-şi gasi un drum în viaţă şi a-şi afirma independenţa.

FESTIVALURI:

• 1967 – Gottwaldov (Cehoslovacia) – Premiul „Condurul de aur” pentru cel mai bun scenariu.

APRECIERI CRITICE:

„(Andrei Blaier), un pasionat cineast al actualității.” – Călin Căliman, „Istoria filmului românesc (1897-2000)”, ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 187

„Problematica scenariului și a filmului – susținută de interpretările actoricești (…) își păstrează valabilitatea general-umană, dincolo de localizările conjuncturale.” – Călin Căliman, „Istoria filmului românesc (1897-2000)”, ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 212

„Personajele nu sunt schematice sau abstracte, ci „caractere viabile, între care plutește o poezie a tinereții, cu asprimi și frumuseți specifice mediului și vârstei.” – Călin Căliman, „Istoria filmului românesc (1897-2000)”, ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 212

„O povestire cinematografică despre eșecurile unui tânăr sudor și treptata declanșare, prin muncă pe șantier, a sentimentului utilității sale sociale.” – Bujor T. Râpeanu, „Filmat în România”, ed. Fundației Pro, București, 2004

„Tânărul cinema din București merită să rețină atenția noastră.” – Marcel Martin, „Les Lettres Françaises” (8-14 ianuarie 1969)

„Film de stări și detalii, subtil gândite, despre incompatibilitatea dintre generații (temă strict interzisă în epocă): tatăl incapabil să-și înțeleagă fiul, bibliotecara fugită de părinții care-i cereau «să nu facă nimic»” – Tudor Caranfil

„Un film pur și simplu antiintelectual, (…) încă o bornă pe drumul către strigătele «Noi muncim, nu gândim!» și «Moarte intelectualilor!» din 1990.” – Cristian Tudor Popescu, „Filmul surd în România mută”, ed. Polirom, Iași, 2011

„…ne-am convins, cu eleganță, că marile șantiere reprezintă pentru tineretul nostru ocazii înnobilante de depășire a vitellonismului, a inerției, a rutinei, a pericolului ratării.” – Florian Potra, „Cronica de film”

„Destinele tinerilor din film sunt sclipitoare în cotidianul lor. Semnele micii vieți apar la tot pasul, iar întrebarea legată de sensul pe care ei trebuie să-l dea lucrurilor planează asupra acestei lumi pesemne frumoase, dar de negăsit — fără a deveni o interogație tematică forțată. Avem de-a face cu povestea unei generații pentru care soarele speranței e în eclipsă. Odată dizolvată, criza lui Vive lasă loc semnului gol al existențialismului său: motor al impulsului, al inefabilului căutat.” – Emil Vasilache, cinepub.ro

„La o primă privire, am putea spune că urcarea lui Vive pe schelă (mai sus și mai sus și mai sus – cuvinte repetate obsesiv de martorii accidentului și de apropiații eroului) e o repunere în scenă a morții lui Icar, la scurt timp după ce Daedalus (întruchipat de Cioba) a murit și el. Ei doi sunt cei care s-au ridicat din labirintul Minotarului cu aripi de țiglă și ceară pentru zburând mai sus și tot mai sus să ajungă sub razele ucigătoare ale soarelui și să se prăbușească la pământ.” – Augustin Cupșa, cinepub.ro

„Ar trebui amintit celor care văd în film o critică a intelectualității că Vive se găsește într-o situație limită pentru că a picat la facultate. Absolvenții de facultate sunt idealizați în acestă lume; nu doar pentru că sunt mai dotați intelectual, ci și pentru că sunt prețuiți și răsplătiți de societate.” – Augustin Cupșa, cinepub.ro

TRIVIA:

• Constantin Stoiciu, autorul scenariului literar al filmului (adaptat ulterior cinematografic de Andrei Blaier), și-a făcut debutul în cinematografie cu acest film.
• Filmările s-au desfășurat în perioada 28 aprilie – 16 august 1966 și au avut loc la Turnu Măgurele, județul Teleorman (cadrele exterioare) și la Buftea (cadrele interioare). Cadrele au fost filmate în primele 15 zile de operatorul Alexandru David, acesta fiind înlocuit apoi cu Nicu Stan.
• Regizor secund a fost Dimitrios Sukas, iar filmările combinate au fost realizate de Mircea Sterescu. Șef de producție a fost Sigismund Klein, iar administrator producție Marin Vochin. Muzica a fost compusă de Radu Șerban și interpretată de Orchestra Simfonică a Cinematografiei dirijată de Paul Popescu.
• Filmul a fost realizat pe peliculă alb-negru și are o lungime de 2700 de metri utili. Copia standard a fost finalizată la 26 noiembrie 1966. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 3.819.000 lei
• Filmul a fost vizionat de 1.499.502 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
• Premiera filmului a avut loc la 17 ianuarie 1967. Critica cinematografică și publicul tânăr au primit bine filmul, mediile și personajele fiind apreciate ca realiste spre deosebire de filmele cu tineri pe șantier care erau pline de stereotipuri. La premieră s-a scos în evidență realismul filmului conferit de abordarea cu un simț civic superior și cu un plus de sinceritate, regizorul fiind apreciat ca un cineast neorealist, iar filmul considerat ca începutul unui tip de „free-cinema autohton” (Călin Căliman).
• Despre atmosfera de la filmări, Eva Sîrbu scria, în revista „Cinema” nr. 5 în mai, 1966: „…astăzi Blaier filmează, în interior. În cantina şantierului. (…) Figurația e alcătuită în mare parte din oameni de pe șantier. Pentru adevărul filmului este excelent. Pentru filmare, îngrozitor. Oamenii se uită în aparat. Știu că nu trebuie să se uite pentru că li s-a explicat. Dar prezenţa în dreapta sau în stânga lor a aparatului de filmat este magnetică, îi atrage, îi persecută, îi obsedează. Știu că n-au voie, că nu trebuie şi totuși într-acolo se întorc ca floarea soarelui după soare. Se refilmează şi iar se refilmează. Actorii sunt calmi. Irina Petrescu numai zâmbet, se ridică, se duce până la masa unde o așteaptă Octavian Cotescu îşi dezbracă scurta, i-o dă lui Cotescu, şi-o ia înapoi, se duce la locul ei, și iar se duce spre masă. O dată, de două ori, de zece ori. Octavian Cotescu a învățat pe dinafară cred, «Scânteia» de azi. (El trebuie să citească ziarul în momentul în care apare Mariana — Irina Petrescu)”.

REPLICI:

• „Vive, scoală, mamă, că o să întârzii la birou!” – Mama lui Vive (Elena Sereda)
• „Te-ai boierit, domnule! E greu să te scoli dimineață!” – Tatăl lui Vive (George Constantin)
• „V-ați divorțat voi tinerii de mersul pe picioarele voastre. Autobuzul să trăiască!” – Tatăl lui Vive (George Constantin)
• „Dacă mai îmi spui o dată blondă, îți scot ochii!” – Blonda (Mariana Mihuț)
• „Noi am căzut în jumătatea care nu intră la facultate. Dacă tot trebuia să facem parte dintr-o jumătate, de ce tocmai din ăia care intră?” – Romache (Ion Caramitru)
• „Nu știu de ce, dar astăzi nu mă distrează poanta dumitale!” – Vive (Dan Nuțu)
• „Ce vreți voi, tineretul ăsta, de fapt? Aveți de toate.” – Tatăl lui Vive (George Constantin)
• „Trebuie să încep să mă despart de mine. Asta trebuie.” – Vive (Dan Nuțu)
• „Adică a mers atâta timp și acum nu mai merge?” – Vive (Dan Nuțu)
• „Mă înțelegi pentru că mă iubești. Nu-i așa că mă iubești?” – Vive (Dan Nuțu)
• „N-am râs niciodată în oglindă, scumpule!” – Romache (Ion Caramitru)
• „Eu nu plec. Nu știu de ce nu pot s-o fac.” – Romache (Ion Caramitru)
• „Sunt cel care a fost întâlnit în urmă cu o săptămână. Absolut același, de fapt.” – Vive (Dan Nuțu)
• „Nu-i bine să stai așa de singur, nu-mi place… să nu aibă nimeni grijă de tine…” – Ospătărița (Carmen Galin)
• „La ce te gândești? Mie trebuie să-mi spui tot.” – Ospătărița (Carmen Galin)
• „Nu mă întrebi ce caut aici, pe șantier?” – Mariana (Irina Petrescu)
• „El (tata) vrea exact ce vreau și eu – adică să fac mereu câte ceva mai mult. Să cresc, cum zice el.” – Vive (Dan Nuțu)
• „Sunt singurul lui copil. Se temea că nu are cine să-i mai poarte numele. Îl interesa grozav asta.” – Vive (Dan Nuțu)
• „Aici ești prezent, dar pe șantier mai puțin!” – Fane (Sebastian Papaiani)
• „De ce trebuia să moară?” – Vive (Dan Nuțu)
• „Du-te, părăsește-mă!” – Tatăl lui Vive (George Constantin)
• „Te-a căutat fata aia drăguță care e veselă tot timpul. În fiecare săptămână te-a căutat.” – Mama lui Vive (Elena Sereda)
• „Noi să ne facem că trăim fără să lăsăm o urmă, un semn al trecerii noastre pe pământ…” – Vive (Dan Nuțu)
• „Am căzut, Fane! Am căzut!” – Vive (Dan Nuțu)

ARTICOLE:

• Diminețile unui băiat cuminte (Andrei Blaier, 1967) – blogdefilm.ro
• Dimineților unui baiat cuminte – istoriafilmului.ro
• Dimineților unui băiat cuminte – amintiridincomunism.wordpress.ro
• Dan Nuțu, „James Dean al României” – „dimineților unui băiat cuminte” din București și amiezile unui șofer de taxi distrat din New York – comentator.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.