Synopsis
Cuvânt înainte: Regizoarea Cristiana Nicolae propune un coming-of-age sensibil în care Anca (Alexandra Duca), mereu puțin în afara tiparelor, încearcă să-și găsească locul într-o lume prea rigidă pentru felul ei de a fi.
Regie: Cristiana Nicolae
Scenariu: Nicolae Cristache
Distribuție: Alexandra Duca, Rodica Mandache, Dan Condurache, Carmen Galin, Raluca Iordăchescu, Radu Gheorghe, Rodica Tapalagă, Nineta Gusti, Julieta Strîmbeanu, Costache Diamandi, Florin Tănase, Manuela Nace, Dorel Toma, Răzvan Popa, Eduard Iosiper
Producător: Marina Constantinescu
Imagine: Florin Paraschiv
Montaj: Rodica Fălcoianu
Sunet: Mihai Orășanu
Muzică: Răzvan Cernat
An: 1983
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă
Durată: 90 minute
SINOPSIS
În plină criză adolescentină, Anca simte că nu-şi găseşte locul nici acasă, nici la şcoală, dar în jurul ei există oameni care reuşesc să-i insufle, până la urmă, forţă şi speranţă.
APRECIERI CRITICE:
„Străbătut de un impuls estetic neorealist, aplecat asupra vieții clasei muncitorești, și văzut în epocă drept o simplă reprezentare a unei crize a vârstei, lungmetrajul este printre puținele produse audiovizuale ale timpului care îndrăznesc o analiză subtilă a regulilor de gen și de conduită socială. Acestor reguli nescrise și neexplicate de familie și societate – dar larg răspândite și acceptate – rebela Anca (Alexandra Duca) le face față cu greu, filmul fiind un studiu asupra resorturilor ostracizării ei și a metodelor de evadare găsite de elevă.” – Arhiva Activă
„Filmul descrie o criză adolescentină. O criză ușoară, ca un pojar fără complicații. Hotărârea de a nu mai merge la școală durează câteva secvențe și e anihilată — printre alții și de o femeie frumoasă (Manuela Nace) Ia volanul unei Dacii. Zâna cea bună de la etajul III care se dovedește a fi și deputată o ajută — din întâmplare? din coincidență? — să sară hopul.” – Ecaterina Oproiu, revista „România liberă”, 23 decembrie 1983 – aarc.ro
„Cred ca s-a creat o modă. Cam de vreo cinci ani, de la «De dragul tău, Anca», în care propuneam imaginea unei familii de oameni tineri, muncitori, firești, ocupați și preocupați, imaginea mamei, în filmele noastre, a căpătat aspectul acestor femei fermecătoare câteodată în grabă și grija lor de albinuțe, amuzante deseori când se vor judecători ai faptelor copiilor lor, duioase fără acoperire în timp, descumpănite de propria lor tinerețe sau pur și simplu nedumerite în fața dorințelor celorlalți. Nu o dată obligate să fie severe, categorice, dure chiar. Reacția sălii, la fiecare dintre filmele în care apare o astfel de mamă, validează autenticitatea ei. În timp însă, adunate unele lângă altele, imaginile mamei în filmele noastre se uniformizează: asumându-și grija casei, a copiilor și a serviciului, a gătitului mâncării și a viitorului copilului, mama ca personaj e din ce în ce mai opacă la sentimente și stări, nu vede mai departe de ideea ei despre cutare sau cutare lucru sau situație, emite decizii și rămâne descumpănită când viața o ia pe altă cale decât cea gândită de ea.” – Cristiana Nicolae, revista „Cinema” nr. 1, ianuarie 1988
„Cele mai izbutite secvențe ale filmului (podul casei vechi, întoarcerile de la școală etc.) par învăluite într-un ușor abur de visare — și inteligența artistică a operatorului Florin Paraschiv a sesizat exact modalitatea de a reda filmic psihologia eroinei (lumea văzută prin prisma acestei psihologii)… Nu am, desigur, în vedere și cele două-trei secvențe „onirice” (în care eroina se închipuie claun de circ): ele încarcă inutil acțiunea și sparg pojghița de unitate stilistică (ce prinde, când și când, să se-nchege) a filmului.” – Nicolae Ulieriu, revista „Săptămâna”, 30 decembrie 1983 – aarc.ro
„Un film educativ în egală măsură şi pentru cei care primesc educaţia şi pentru cei care o fac. Mai poetic spus, adică în tonul filmului (al imaginii semnată Florin Paraschiv şi al muzicii lui Răzvan Cernat): «pentru cei care au uitat că au fost copii». Celor care n-au uitat acest lucru, filmul li se va părea obişnuit, precum poveştile de pe strada lor, oricum alta decât uliţa copilăriei (filmul e nu numai «din», ci şi «de» actualitate). Pe cei care au uitat acest lucru — posibili spectatori apatici la început;, dar nu şi la sfârşitul proiecției — filmul îi va surprinde; aşa complicată e această vârstă «simplă»? Filmul răspunde cu un «da» răspicat.” – Roxana Pană, revista „Cinema” nr. 1, ianuarie 1984 – aarc.ro
„Ar fi simplist ca filmul să fie văzut doar ca un film despre criza adolescentină a unei fete, aşa cum a fost descris în texte conformiste ale vremii. Sigur că filmul este şi despre asta, iar până la final ajunge să plătească inevitabilul tribut rigorilor ideologice – protagonista, Anca, depăşeşte momentul rătăcirilor şi al căutărilor şi pare a-şi accepta poziţia prestabilită de o societate în care regulile legate de rolurile femeii şi bărbatului – inoculate de la vârste mici – sunt stricte şi nu permit abateri. Mesajul trebuia să fie fără echivoc.” – Ionuț Mareș, cinepub.ro
„Deşi nu e ferit de riscul unor dialoguri artificiale şi a unor personaje secundare şablon, tratate însă mai curând în cheie comică, tonul degajat, lipsit de gravitate şi de încrâncenare, în acord cu imaginaţia şi candoarei protagonistei, şi discursul său implicit despre poziţia fetelor şi femeilor în societate şi raporturile umane şi sociale din diferite medii ale anilor `80 fac din «De dragul tău, Anca» un film care merită (re)descoperit.” – Ionuț Mareș, cinepub.ro
TRIVIA:
- Regizoarea Cristiana Nicolae s-a născut Cristiana Iliescu, în 1943, la Târgoviște, într-o familie cu origini în neamul boierilor Alimăneșteni.
- A ajuns să studieze regia la IATC „I. L. Caragiale” aproape din întâmplare: în 1965 a dat examenul la regie în urma unui pariu făcut de sora ei cu viitorul regizor Mircea Veroiu. A abandonat însă concursul în faza finală și a intrat efectiv la IATC abia în 1966, după ce a renunțat la un post de stewardesă TAROM pe liniile internaționale.
- A debutat în lungmetraj cu „Întoarcerea lui Magellan” (1973), pe un scenariu propriu inspirat de o idee din romanul lui Radu Cosașu. Filmul a avut 1.636.340 de spectatori până în 1997, deși fusese lansat inițial într-o singură copie.
- „Întoarcerea lui Magellan” a fost prezentat în 1974 la Rencontres Internationales Film et Jeunesse de la Cannes, festival dedicat filmelor pentru tineret.
- Finalul filmului de debut a fost modificat la cererea conducerii Casei de Filme Trei, care a impus introducerea unui voice-over scris de directorul studioului Eugen Mandric, schimbare pe care regizoarea a considerat-o o intervenție nedreaptă asupra filmului.
- În filmografia sa se regăsesc nouă lungmetraje, abordând genuri variate: dramă istorică („Râul care urcă muntele”), film polițist („Cumpăna”), film sportiv („Stele de iarnă”), filme despre adolescenți („De dragul tău, Anca”, „Al patrulea gard, lângă debarcader”, „Recital în grădina cu pitici”) sau adaptări fantastice („Hanul dintre dealuri”).
- A realizat și miniseria pentru copii „Racheta albă”, foarte populară în anii ’80.
- După 1990, regizoarea s-a stabilit în Canada, unde a predat cursuri de cinema la universități din Montréal, a realizat documentare și a lucrat o perioadă ca translator de limba rusă pentru guvernul Québecului.
- În Canada s-a orientat și către psihologia transpersonală, domeniu în care s-a specializat ulterior.
REPLICI:
• „Măcar tu să faci ceva, altă răsplată nu-mi trebuie.” – Mama Ancăi (Rodica Mandache)
• „Te joci tu cu pendulul?” – Profesorul de fizică (Radu Gheorghe)
• „Iar te bați, Visarion?” – Diriginta (Carmen Galin)
• „Dacă nu răspunzi, îneamnă că ești vinovată.” – Diriginta (Carmen Galin)
• „O să fiu cel mai grozav claun de la circ.” – Anca (Alexandra Duca)
• „Tată, te rog frumos, nu mă mai duc la școală. Te implor. (…) Fac oricem, dar nu mă mai duc la școală!” – Anca (Alexandra Duca)
• „Visarion a demontrat că fizica se poate și înțelege. Nu doar învăța mecanic.” – Profesorul de fizică (Radu Gheorghe)
• „Cum, mamă, ți se întâmplă numai ție și altora nu?” – Mama Ancăi (Rodica Mandache)
• „De ce nu vrei să semeni și tu cu Mirela? Sau cu fetița vecinilor de sus?” – Mama Ancăi (Rodica Mandache)
