BIETUL IOANIDE (1980) – film dramă online

Regie: Dan Pița
Scenariu: Eugen Barbu (inspirat din romanele „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru”, de George Călinescu)
Distribuție: Ion Pacea, Constantin Codrescu, Marga Barbu, Petre Gheorghiu, Tănase Cazimir, Octavian Cotescu, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuță, Beate Fredanov, Jean Lorin Florescu, Carmen Galin, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Anda Călugăreanu, Mircea Constantinescu, Ion Besoiu, Dinu Ianculescu, Mihai Pălădescu, Mircea Diaconu, Livia Ungureanu Doljan, Adrian Georgescu, Ileana Codarcea, Dorel Vișan, Zizi Șerban, Andrei Codarcea, Mihai Dobre, Dan Nasta, Elisabeta Adam, Lucia Cosmeanu Maier, Alexandru Perghe, Aurelia Sorescu Lipatti, Lucian Iancu, Constantin Popa, Dumitru Palade
Producător: Platon Pardău (Casa de filme patru)
Imagine: Florin Mihăilescu
Montaj: Cristina Ionescu
Sunet: Bujor Suru
Muzică: Adrian Enescu
An: 1980
Categorie: Lungmetraj
Gen: Dramă
Durată: 141 minute

SINOPSIS

Ioanide, artist apolitic și neînțeles, care visează la „lucruri normale în străinătate, dar imposibile la noi”, a dus ca arhitect, sub vechiul regim, o viață dificilă. După 1944, situația i s-a ameliorat datorită și prețuirii unui comunist luminat poreclit Boticelli pe care, cândva, l-a ascuns de poliție în podul casei sale. El primește comenzi de monumente culturale de anvergură, deși are „la dosar” balastul copiilor săi rătăciți în aventura legionară și continuă să accepte, în anturaj, un cerc de adulatori din fosta elită. (Tudor Caranfil, „Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 101)

PREMII

• 1980 – ACIN – Premiul pentru decor
• 1980 – ACIN – Premiul pentru muzică
• 1980 – ACIN – Diplomă de onoare pentru coloana sonoră (Adrian Enescu)

DECLARAȚIE REGIZORALĂ

„Să ştiţi că aceasta a fost intenţia, să facem din această ecranizare un serial, gândiţi-vă că am avut şase ore de film procesat. N-a fost să fie. Până la urmă, din păcate, tot materialul rămas în afara filmului a fost ars, fiind utilizată aceeaşi argumentaţie imbecilă: «N-avem spaţiu pentru depozitat resturi la Buftea!»” – Dan Pița

APRECIERI CRITICE:

„«Bietul Ioanide» este cel mai dificil film realizat de Dan Pița până acum; căci maiestuoasa frescă se desfășoară succesiv în tonalități tragice și grotești, din clocotul vremurilor de cumpănă se desprind statuare figurile viitorului, iar dramele cotidiene închid în ele însele profunde dezbateri etice și estetice. La întâlnirea cu opera lui George Călinescu regizorul poartă cu sine trecutele experiențe, maturitatea creatoare demonstrată în rafinatele ecranizări — «Nunta de piatră», «Duhul aurului» și «Tănase Scatiu».” – Ioana Creangă, „România literară” nr. 19, 8 mai 1980, aarc.ro

„Fluxul tramei, decupat și structurat cronologic din universul celor două romane, se coboară în nenumărate unități filmice; cu savantă profesionalitate sau dezinvoltură spontană, regizorul Dan Pița reconstituie autonom fiecare dintre portretele călinesciene, dirijează precis dispunerea lor în spațiu, stăpânește jocul de umbre sau de culori vii. El construiește din interiorul variatelor episoade tablouri distincte, compoziții supraîncărcate de chipuri ori instantanee cu peisaje privite din depărtare (lacul pustiu din timpul vânătorii ori copacul solitar de la falsa înmormântare).” – Ioana Creangă, „România literară” nr. 19, 8 mai 1980, aarc.ro

„Un alt «personaj dramatic» viu în film este muzica. În film există o temă de 16 măsuri care durează 15 secunde. Compozitorul Adrian Enescu a orchestrat-o în n variante, dându-i n forme, de la un instrument la două instrumente, la cvartet, ajungând până la orchestră mare.” – Marian Rădulescu, noiembrie 1999 – agenda.liternet.ro

„În «Bietul Ioanide» se simte, dincolo de intensitatea dramelor trăite de creatorul de geniu ori de omul obişnuit, un anume gust pentru spectaculos, pentru reacţia reverberată îndeosebi către exterior. Dar permanent regizorul domină scenele ‘tari’, echilibrându-le prin cele următoare, prin secvenţele de contemplare; căci Ioanide (întruchipat de pictorul Ion Pacea şi dublat cu virtuozitate de actorul George Constantin), întotdeauna în centrul evenimentelor, meditează îndelung înainte de a participa cu senină detaşare la întâmplările grave, ca şi la peripeţiile amuzante, îşi gândeşte continuu senzaţiile şi credinţele, fără să le mai redimensioneze – ca în romane – prin imprevizibile atitudini.” – revista „România literară”, 8 mai 1980

„«Bietul loanide» impresionează prin den­sitatea compoziţiei fiecărui cadru, prin­tr-un panopticum de figuri emblematice, în care simţim vina unui regizor care ştie să dea omogenitate şi relief imaginii, şi nu mai puţin gustul sigur al unui scenarist anvergură — Eugen Barbu, care a văzut în arhitectul Ioanide un observator sobru şi linear, afirmându-şi sporadic crezul în re­plici limpezi.” – Valerian Sava, Cinema nr. 6, iunie 1980, aarc.ro

„Cu toate calităţile episodice de punere în pagină şi pomenitele momente de autodepăşire, ne amintim finalmente de repetatele preveniri din textul lui Călinescu: «Cu greu un spectator neinformat şi-ar fi putut da seama cine sunt aceşti oameni». Este o experienţă în cel mai înalt grad angajantă a cinematografiei noastre, care se cere discutată şi rediscutată.” – Valerian Sava, Cinema nr. 6, iunie 1980, aarc.ro

„Incapabili de selecție și orientare în imensul material epic propus de George Călinescu, autorii își lasă structurile în bătaia tuturor ofertelor romanului, într-o dramaturgie diformă și lipsită de substanță, pretext pentru exercițiile de stil. În Ioanide, pictorul Ion Pacea are prestanță, trage cerebral din pipă, e fotogenic și frazează cu distincție, dar rămâne exterior personajului. Sarea și piperul le aduc compozițiile echipei de actori profesioniști. Cât despre regizor, el își completează opera cu reminiscențe de cinematecă: laitmotivul cohortei personajelor traversând un câmp, ca în Le charme discret de la bourgeoisie, panoptic de măști în genul unor filme ale lui Iulian Mihu, o secvență care alternează uciderea unui universitar cu un concert de violoncel (precum cupletul din Cabaret) sau alte epigonisme. În rest, 15 minute de palavrageală în salonul Valsamaki, 25 de minute de exotism balcanic la talcioc (scenograf Virgil Moise, Premiul ACIN) și, după 3 ore de discursuri și tirade, filmul se încheie fericit în acordurile melancolice ale muzicii lui Adrian Enescu (Premiul ACIN).” — Tudor Caranfil

„Discuțiile pe marginea concepției regizorale purtate între Dan Pița și Casa de filme 4 stabilesc ca filmul să fie biografia cu valențe politice a unui artist aparent apolitic, arhitectul Ioanide, care parcurge drumul de la individualismul interbelic de tip burghez, la recrutarea voluntară în angrenajul noii lumi socialiste apărute în urma celui de-al doilea război mondial. O pondere importantă în economia filmului urma să aibă personajul comunistului Butoescu (ulterior Dragavei) care îl influențează pozitiv pe Ioanide în sensul conștientizării rolului benefic al comuniștilor în transformarea societății. Regizorul înțelege să conceapă un fel de diptic cinematografic, format din două filme diferite, care surprind două epoci distincte, cea a anilor `39 -`44, de decadență și disoluție a aristocrației parazitare, și cea a începutului anilor `50, în care rămășițele acestei clase sociale măturate de Istoria mare își trăiește delirant ultimele clipe la marginea unei societăți cu care nu mai împarte nimic.” – Bogdan Jitea, cinepub.ro

„Aflat la întrepătrunderea viziunii artistice a lui Dan Pița cu intențiile propagandistice ale comanditarilor săi politici, «Bietul Ioanide» probează libertățile și limitele pe care cineaștii le aveau în raport cu o industrie cinematografică de stat cu care uneori intrau în coliziune, dar cu care de cele mai multe ori colaborau prin negocieri continue la realizarea unor filme care astfel ajungeau să poartă multiple amprente auctoriale.” – Bogdan Jitea, cinepub.ro

TRIVIA:

• Proiectul adaptării romanelor „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” a trecut prin mâinile mai multor regizori înainte de a fi realizat de Dan Pița. Varianta filmată depășea inițial 300 de minute și putea deveni un serial TV, însă filmul lansat în 1980 a ajuns pe ecrane într-o versiune redusă la aproximativ 140 de minute.
• Filmările s-au desfășurat între iunie și noiembrie 1978
• Pentru rolul principal au fost luați în calcul Cristea Avram și George Constantin, însă, în cele din urmă, Dan Pița l-a distribuit pe pictorul Ion Pacea, unul dintre artiștii favoriți ai familiei Ceaușescu. Vocea personajului a fost dublată ulterior de George Constantin. L-a ales pe Ion Pacea după ce l-a văzut desenând la planșetă, considerând că are naturalețea și fizionomia potrivite pentru personajul inspirat de George Călinescu.
• Filmul urmărește declinul aristocrației românești între anii 1939–1950, construind mai degrabă o frescă socială decât o poveste clasică. În partea a doua, filmul introduce și perspectiva propagandistică a „noii ordini” comuniste, activiștii fiind prezentați într-o lumină idealizată, pe care Monica Lovinescu o descria drept „umbre transparente ale Binelui absolut”.
• Directorul de imagine Florin Mihăilescu descria filmul drept „un film masiv, lung și greu”, remarcând în special travelling-urile și filmările din mână din scenele de vânătoare și urmărire.
• Privit retrospectiv, „Bietul Ioanide” rămâne un proiect de mare amploare, remarcat mai ales pentru decoruri, muzică și distribuția sa, fiind considerat de critici un veritabil „exercițiu de stil” al cinematografiei românești din perioada comunistă.
• „Bietul Ioanide” a avut numeroase probleme cu cenzura și a trecut prin multiple vizionări și modificări înainte de premiera din aprilie 1980. Regizorul Dan Pița a fost acuzat inclusiv că întârzie deliberat finalizarea filmului.
• Despre personajul pe care îl interpreta în film, Leopoldina Bălănuță declara, pentru revista „Cinema”, în 1978: „Pentru mine Elvira, din filmul lui Dan Piţa şi Eugen Barbu, e o compoziţie de caracter şi în acest sens reprezintă o premieră absolută în cariera mea teatrală şi cinematografică. De aceea am depus un mare efort ca să mi-o închipui şi apoi ca să mă transform în imaginea pe care mi-am făcut-o. Rezultatul: când mă privesc în oglindă văd alt om, nu sunt eu”.

REPLICI:

• „Omul, domnilor, a devenit un animale de pradă.” – Pomponescu (Octavian Cotescu)
• „Orientalii sunt ființe sentimentale, triste. Sunt mai degrabă poeți moraliști decât ființe sarcastice, practice.” – Negustorul Manigomian (Petre Gheorghiu)
• „Multe ar face omul dacă n-ar fi greutățile vieții.” – Pomponescu (Octavian Cotescu)
• „Adeseori pornim în viață cu cele mai mari intenții pentru ca, până la urmă, să renunțăm.” – Pomponescu (Octavian Cotescu)
• „Ai merita să construiesc pentru dumneata un templu al dragostei. Greutatea e de a găsi un sculptor bun care să-ți facă statuia. ” – Ioanide (Ion Pacea)
• „Ești un burghez care vrei să-ți măriți fata după interesele dumitale.” – Elvira, soția lui Ioanide
• „De la Michelangelo încoace, nu s-a inventat nimic special înafara betonului armat.” – Ioanide (Ion Pacea)
• „Distanța dintre un geniu militar și un criminal de rând este de un milimetru”. – Ioanide (Ion Pacea)
• „Trăim vremuri când se construiesc mai degrabă fabrici de armament decât teatre și stadioane.” – Ioanide (Ion Pacea)
• „În această lume de tăcere și meditație nu au ce căuta gloanțele, baionelete, pumnalurile și tunurile.” – Gonzalv Ionescu, conf. univ. (Gheorghe Dinică)
• „Datoria oricărei femei devotate este să stea lângă bărbatul ei în momentele grele.” – Pica (Carmen Galin)
• „Anglia, Franța vor fi șterse de pe harta Europei.” – Tudor, fiul lui Ioanide (Mircea Constantinescu)
• „Sângele e cerneala cu care a fost scrisă istorie.” – Tudor, fiul lui Ioanide (Mircea Constantinescu)

ARTICOLE:

• Bietul Ioanide – agenda.liternet.ro
• Teatru și filme românești: „Bietul Ioanide” – agerpres.ro
• Din culisele cinematografiei. Cum a ajuns să joace preferatul Ceaușeștilor rolul principal în filmul „Bietul Ioanide” – adevarul.ro
• Bietul Ioanide (1980) – istoriafilmuluiromanesc.ro
• Cronică: „Farmecul discret al aristocrației”, de Marian Rădulescu – agenda.liternet.ro
• Cronică: „Bietul Ioanide”, de Ioana Creangă – aarc.ro
• Cronică: „Bietul Ioanide”, de Valerian Sava – aarc.ro

Proiect cu opere din patrimoniul cinematografic național, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Mulțumiri speciale se cuvin Uniunii Cineaștilor din România și Arhivei Naționale de Film.