Synopsis

Drumul spre iad e pavat cu bune intenții

Filmul românesc câștigător al Premiului pentru Cel mai Bun Regizor la festivalul Internațional de la Locarno (2011), premiat și nominalizat și în cadrul altor festivaluri importante (Cleveland, Chicago, Las Palmas), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru și, la vremea lansării, unul dintre cele mai așteptate filme românești pe marile ecrane. Un film având o distribuție valoroasă (Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Adrian Titieni), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” a fost bine primit atât de critica din România, cât și de cea internațională.

Din dragoste cu cele mai bune intentii - Adrian Sitaru - 2011

Regie: Adrian Sitaru
Scenariu: Adrian Sitaru
Distribuție: Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Adrian Titieni, Gabriela Popescu, Marian Râlea, Alina Grigore, Clara Vodă, Magda Catone
Producători: Ada Solomon, Monica Gorgan, Emõke Vágási
Imagine: Adrian Silișteanu, Mihai Silișteanu
Montaj: Adrian Sitaru, Andrei Gorgan
An: 2011
Categorie: lungmetraj
Gen: dramă
Durată: 105 minute
Subtitrări: engleză, franceză
Teritorii: Disponibil doar în România și Republica Moldova.

178,838 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

Filmul propune o incursiune în vârtejul lumii lui Alex, după ce acesta află că mama lui a suferit un accident vascular. Starea de sănătate a mamei, doctorii, iubita venită după el de la București, ceilalți bolnavi din spital, prietenele mamei, sfaturile contradictorii sau pacienta care poartă pe față o mască de iepure contribuie la paranoia care se instalează încet, dar sigur în mintea lui Alex. În timp ce mama lui pare să se simtă mai bine, Alex face o serie de greșeli. Din dragoste, cu cele mai bune intenții.

Mai multe detalii

Lungmetrajul lui Adrian Sitaru face parte din acele filme românești a căror tehnică regizorală are o importantă miză. Protagonistul, aflat într-un moment critic al vieții sale, în care mama sa are un accident vascular cerebral, este privit din multiple unghiuri subiective, externe, ceea ce contrastează puternic cu adâncimea interioară a dramei sale. În această zonă pare să se situeze pariul regizoral, construit pe o tehnică similară, dar mai rafinată și mai abilă decât cea din Pescuit sportiv.

Camera trece aici mai natural de la un personaj la altul și acționează ca o oglindă deformatoare pentru anxietatea din ce în ce mai mare a lui Alex, cu cât mama sa se simte mai bine. A fost pomenită înrudirea cu Moartea domnului Lăzărescu, filmul care a și dat tonul și estetica Noului Val în cinematograful românesc, doar că aici domnul Lăzărescu este ruda, „aparținătorul”, și nu pacientul.

Criticii spun:

„Sitaru se conformează, aici, principiilor stilistice de bază ale “noului cinema românesc” născut din Moartea domnului Lăzărescu (de altfel, filmul său poate fi văzut ca o completare la … Lăzărescu: ce-ar fi dacă, de data asta, spitalele ar fi mai curînd OK, iar problema ar constitui-o însoţitorii bolnavilor?) şi, în acelaşi timp, îşi păstrează o certă independenţă, rezolvîndu-şi cu brio o listă personală de probleme şi curiozităţi tehnice, rămasă de la filmul precedent (asta la nivel regizoral), şi (la nivel dramaturgic) jucîndu-se cu minţile spectatorilor într-un mod care pare intim legat de tipul lui particular de umor.” (Andrei Gorzo – agenda.liternet.ro )

Replici din film

„Maică-mea cică a ajuns la spital cu atac cerebral și m-a sunat taică-miu speriat să-mi zică că nu știe ce vorbește, că se tot repetă, își pune aceeași întrebare mereu…”

„Ce te panichezi așa? Ei, uite, mă panichez, că primele 24 de ore sunt critice…”
„Hai, mă, unde să mă mutați? De ce să mă mutați, măi Alex, mă…

Mamă, eu m-am gândit și la București, da’-i mai aproape Clujul. Toată lumea face așa.”
„Când zic că e periculos noaptea, toată lumea râde. Și-acuma eu exagerez!”

„Ce mă enervează ăștia cu bunele lor intenții!”

Premii

  • Nominalizare: Premiul Gold Hugo pentru Cel mai Bun Film Străin, Festivalul Internațional de Film de la Chicago – SUA, 2011
  • Nominalizare: Premiul Golden Leopard (Adrian Sitaru), Festivalul Internațional de Film de la Locarno – Elveția, 2011
  • Nominalizări: Premiul pentru Cel mai Bun Film, Cel mai Bun Regizor (Adrian Sitaru), Cea mai Bună Actriță într-un Rol Principal (Natașa Raab), Cel mai Bun Actor într-un Rol Secundar (Marian Râlea), Cea mai Bună Actriță într-un Rol Secundar (Gabriela Popescu), Cel mai Bun Scenariu de Lungmetraj Ficțiune (Adrian Sitaru) – Premiile Gopo – România, 2012
  • Nominalizare: Premiul SIGNIS (Adrian Sitaru), Festivalul Internațional de Film de la Hong Kong – Republica Populară Chineză, 2012
  • Nominalizare: Premiul Golden Lady Harimaguada (Adrian Sitaru), Festivalul de Film Las Palmas – Spania, 2012
  • Premiul Pentru Cel mai Bun Regizor (Adrian Sitaru), Premiul Pentru Cel mai Bun Actor într-un Rol Principal (Bogdan Dumitrache, Festivalul Internațional de Film de la Locarno – Elveția, 2011
  • Premiul FNE Visegrad Pentru Cea mai Bună Co-producție, Festivalului Internațional de Film din Miskolc – Ungaria, 2011
  • Premiul pentru Cel Mai Bun Actor într-un Rol Principal într-un Film de Lungmetraj Ficţiune (BogdanDumitrache), Cel Mai Bun Actor într-un Rol Secundar într-un Film de Lungmetraj Ficţiune (Adrian Titieni), Premiile Gopo – România, 2012
  • Premiul pentru Cel mai Bun Film din Europa Centrală și de Est (Adrian Sitaru), Festivalul Internațional de Film de la Cleveland – SUA, 2012

Articole din presă

SUSȚINE CINEPUB!
Redirecționează către CINEPUB 3,5% din impozitul pe venit
NEWSLETTER CINEPUB
FORMULAR 230
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna, prietene! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
Descarcă formularul 230 completat deja cu datele asociației noastre. Formularul e pentru anul 2023, și presupune redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit aferent anului anterior, pe care deja l-ai plătit statului.
Doresc să mă abonez
DESCARCĂ FORMULARUL 230
DE CE AVEM NEVOIE DE AJUTOR?
SUSȚINE CINEPUB!
DONEAZĂ
Dacă îți place de noi, dacă citești ce scriem, dacă privești filmele pe care le arătăm, întinde-ne mîna, prietene! Avem nevoie de ajutor. Mulțumim!
DONAȚIE LUNARĂ
DONAȚIE SINGULARĂ
10 RON
25 RON
50 RON
250 RON
100 RON