Marele jaf comunist - alexandru solomon - cinepub

Video & Photo

1 videos 1 photos

Marele jaf nu este acesta.

„Marele jaf comunist” (2004) este un documentar realizat de Alexandru Solomon în care acesta reușește să facă o reconstituire – un alt tip de Reconstituire –, apelând la documente de arhivă, la mărturiile persoanelor implicate și ale torţionarilor care au făcut parte din caz.

Marele jaf comunist - alexandru solomon - cinepub

Regie: Alexandru Solomon
Scenariu: Alexandru Solomon
Distribuție: Victor Rebenciug (voce), Mihai Călin (voce), Ozana Oancea (voce), Sandu Mihai Gruia (voce)
Producatori: Tudor Giurgiu, Serge Lalou
O producție: Libra Film, Les Films D’Ici, ZDF/ARTE, BBC, France 2
Imagine: Constantin Chelba
Montaj: Sophie Reiter
Sunet: Dana Bunescu, Viorel Dobre
Categorie: lungmetraj documentar
An: 2005
Durată: 85 minute
Subtitrări: Engleză

12,156 – Spectatori Cinepub

SINOPSIS

August 1959, București. Șase foști membri ai nomenclaturii comuniste și colaboratori ai securității fură o mașină a Băncii Naționale în care se aflau 1,6 milioane de lei. După arestarea lor, li se cere să reconstituie furtul și ancheta în fața aparatului de filmat. Apoi sunt condamnați la moarte și împușcați. La mai puțin de un an, pe ecrane este prezentat filmul „Reconstituirea”, semnat de Lucian Pintilie, perceput ca o amenințare la adresa regimului. Filmul stârnește senzație și multe întrebări. După 40 de ani, Alexandru Solomon revine asupra acestui eveniment ciudat.

Mai multe detalii

Solomon reușește să conducă firul documentarului folosindu-se de mijloacele specifice filmului. Acesta apelează la imagini din filmul regizat de Virgil Calotescu, atunci când are nevoie de background pentru poveștile intervievaților, și la amintirile persoanelor implicate în viața și în procesul „bandiților” nomenclaturiști. De la foști șefi de poliție, la foști vecini, prieteni intelectuali, până la rudele persoanelor implicate. Fiecare amintire este diferită, unică și lipsită de prea multă subiectivitate.

Chiar dacă documentarul folosește talking-heads, spectatorii nu primesc informațiile pe care le-ar fi așteptat, adică frânturi de adevăr. În schimb, aceștia oferă idei prefabricate, pe care le-am tot auzit, parcă citite de pe un prompter din alte vremuri.

În „Marele jaf comunist” mărturiile nu-ți arată cine este vinovatul, ci scot în evidență o lipsă enormă de umanitate, un succes al propagandei comuniste, o unire de forțe, un gând comun conform căruia „elementele corupte și descompuse” nu merită să aibă nici măcar o poveste unitară.

Criticii spun:

„Documentarul lui Alexandru Solomon reprezintă unul din cele mai inteligente filme (documentare şi pelicule de ficţiune reunite) făcute în România. Este o investigare a Istoriei făcută cu „armele” Filmului – un fel de imagine contra imagine. Din această confruntare, spectatorul nu are decît de cîştigat. Nu-l rataţi!” (Alex. Leo Șerban, agenda.liternet)

„Documentarul nu dă răspunsuri, dar e fascinant prin modul în care integrează filmic toate aceste posibile interpretări. Păcatul filmului este, însă, că s-a abuzat de un discurs critic prea metaforic, cu o tentă incriminantă la adresa organelor de anchetă — scena finală în care, într-un teatru de vară părăginit, plin de însemne ale epocii staliniste se întâlnesc să urmărească Reconstiturea toţi supravieţuitorii cazului, anchetatori, prieteni sau urmaşi ai condamnaţilor.” (Mihai Grecea, aarc.ro)

Premii:

  • Premiu pentru documentar istoric, Festival Pessac, 2004
  • Marele Premiu, Mediawave Gyor, Ungaria, 2005
  • Premiu pentru valori sociale, Documenta Madrid, 2005
  • Selecție Joris Ivens, IDFA Amsterdam, 2004

Articole din presă:

  • Marele jaf comunist (Mihai Grecea) – aarc.ro
  • Reconstituiri – Marele jaf comunist (Andrei Gorzo) – agenda.liternet.ro
  • RPR face ordine – Marele jaf comunist (Alex. Leo Șerban) – agenda.liternet.ro
  • Interviu cu Alexandru Solomon (Iulia Blaga, Iulia Popovici) – atelier.liternet.ro
  • Un pic de adevăr, un pic de presupunere. (Konstanty Kuzma) – eefb.org
  • Critică de film românesc: care este adevărul? „Marele jaf comunist” al lui Alexandru Solomon (Ioana Moldovan) – romania-insider.com