Totul ca la carte
Bogdan Bărbulescu
2013

Aside

Totul ca la carte

Scurtmetraj românesc produs independent de Bell Film în co-producție cu Alien Film, cu Crina Semciuc, Andrei Seușan, Ionuț Ghenu, Diana Cavallioti, Dorian Boguță în rolurile principale. Filmul spune povestea lui Cornel care împlinește 18 ani și pornește într-o călătorie care îi va ridica intrebări fundamentale despre viitorul lui.

Regia: Bogdan Bărbulescu
Scenariul: Bogdan Bărbulescu, Andra Barbuica
Imaginea: Marius Ivașcu
Producător: Mihaela Stoian, Daniel Pârvulescu
Distribuție: Crina Semciuc, Andrei Seușan, Ionuț Ghenu, Diana Cavallioti, Dorian Boguță, Andrei Coman, Bogdan Nechifor, Vali Mihali
An: 2013
Gen: scurtmetraj ficțiune
Durată: 30 min.
Subtitrare: engleză

Sinopsis
Cornel împlinește 18 ani, iar cei mai buni trei prieteni ai săi îl iau să-l sărbătorească în oraș. Călătoria lor însă se transformă într-o clipită din distracție în absurd.

A 11-a poruncă
Mircea Daneliuc
1991

Aside

A 11-a poruncă

O nouă premieră internațională în online pe CINEPUB: A 11-a poruncă, de Mircea Daneliuc, primul film de după 1989 semnat de unul dintre cei mai importanți regizori români.

Scris în perioada regimului comunist, adaptare liberă după cartea lui Paul Goma Patimile după Piteşti,  ”filmul lui Daneliuc reprezenta un punct de vedere terifiant asupra terorii exercitate oriunde în lume și oricând în timp” (Titus Vîjeu, Monsieur l’auteur – sau lupul singuratic al filmului românesc).

Regia: Mircea Daneliuc
Scenariul: Mircea Daneliuc
Imaginea: Florin Mihăilescu
Distribuție: Constantin Dinulescu, Valentin Uritescu, Cecilia Bîrbora, Ildiko Jarcsek Zamfirescu, Mircea Andreescu, Bujor Macrin, Viorica Geantă, Costel Constantin
An: 1991
Gen: lungmetraj ficțiune
Durată: 141 min.
Subtitrare: engleză

Sinopsis
Ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Toate persoanele care seamănă cu Adolf Hitler, Eva Braun, Goebbels, Bormann şi alţi lideri nazişti sunt arestate şi duse într-un lagăr pentru ca adevăraţii criminali fascişti să fie descoperiţi şi pedepsiţi. Astfel începe lungul coşmar al acestor personaje, care vor suferi pentru fărădelegi nedovedite. Timp de un an ele vor trăi într-o izolare totală faţă de restul lumii, ducând o existenţă de infern.

Citește fișa filmului pe Aarc.ro.
Citește Wikipedia

Articole din presă

A unsprezecea poruncă - Ticăloși și inocenți, de Magda Mihăilescu – www.aarc.ro

E pericoloso sporgersi
Nae Caranfil
1993

Aside

E pericoloso sporgersi

”Nae Caranfil a apărut în 1992 ca o tornadă, ca o promisiune a unui nou val care n-avea să se concretizeze decât mulţi ani mai târziu ” (Mihai Chirilov, Re:Publik mai 2005).

Prezentat în premieră la Cannes, secțiunea Quinzaine de realisateurs, E pericoloso sporgersi este filmul de debut al unuia dintre cei mai îndrăgiți regizori români. Filmele lui sunt devenite cult, iar replicile memorabile: ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!” fiind doar un exemplu al acestora.

Regia: Nae Caranfil
Scenariul: Nae Caranfil
Imaginea: Cristian Comeagă
Producător: Jean-Martial Lefranc
Distribuție: Marius Stănescu, Natalie Bonifay, George Alexandru
An: 1993
Gen: lungmetraj ficțiune
Durată: 104 min
Subtitrare: engleză

Sinopsis
Trei personaje și perspectivele lor asupra aceleiaşi poveşti.
O trupă de teatru vine în turneu într-un orăşel de provincie de la graniţa cu Iugoslavia. Cristina se visează actriţă şi se îndrăgosteşte de actorul Dino. Doar că este curtată de Horaţiu, înrolat în armată, în acelaşi oraş.

Citește fișa filmului pe Aarc.ro. 

Festivaluri

Festivalul Internațional de Film de la Cannes – Franța, 1993

Premii

Premiul criticii, Festivalul Internațional de Film de la Montpellier – Franța, 1993
Marele Premiu, Festivalul Internațional de Film de la Bratislava – Slovacia, 1993

Articole din presă

E pericoloso sporgersi, de Eugenia Vodă – www.aarc.ro
Unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile – www.aarc.ro
Umor, ritm şi prospeţime stilistică - E pericoloso sporgersi – www.agenda.liternet.ro

O lume nouă
Luiza Pârvu
2014

Aside

O lume nouă

Alături de Kowalski (regia Andrei Crețulescu), Trece și prin perete (regia Radu Jude) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină), scurtmetrajul O lume nouă face parte din omnibusul Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, prezentat în cinematografele din România în 2014.

”Nici că se putea o colecție mai eclectică de scurtmetraje decât acest careu de ași care mizează totul pe o singură carte: moartea”, Mihai Chirilov, director artistic TIFF.

O lume nouă a făcut parte din selecția oficială a festivalului de la Brest 2014.

Regia: Luiza Pârvu
Scenariul: Toma Peiu
Imaginea: Shan Jin
Producători: Toma Peiu, Luiza Pârvu, Adriana Răcășan
Distribuție: Florin Penișoară, Olimpia Melinte, Ioan Ardelean
An: 2014
Gen: scurtmetraj ficțiune
Durată: 24 minute

Sinopsis
Pennsylvania, 1908. Petru o întâmpină cu afecțiune mută pe Ana, soția vărului său, în gospodăria lor din Lumea Nouă. Însă, înainte de a ajunge la inima ei, Petru trebuie să îi dea o veste care o va schimba pentru totdeauna.

Citește fișa filmului pe Aarc.ro.

Festivaluri

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) – România, 2014
Festivalul Internațional de Film Timishort – România, 2014
Festivalul European de Film de Scurt Metraj de la Brest – Franța, 2014
Festivalul Internațional de Film Studențesc VGIK – Rusia, 2014
Festivalul Internațional de Film ”Kino Pavasaris” de la Vilnius – Lituania, 2015
Festivalul Internațional de Film NexT, secțiunea Festival Friends – România, 2015

Articole din presă

O lume nouă - Text de Toma Peiu || Imagini din arhiva personal – www.features.decatorevista.ro

„America e şi azi un malaxor de vise individuale“ – interviu cu Luiza PÂRVU şi Toma PEIU – www.dilemaveche.ro

Trece și prin perete
Radu Jude
2014

Aside

Trece și prin perete

Alături de O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Kowalski (regia Andrei Crețulescu), Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină), scurtmetrajul Trece și prin perete face parte din omnibusul Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, prezentat în cinematografele din România în 2014.

”Nici că se putea o colecție mai eclectică de scurtmetraje decât acest careu de ași care mizează totul pe o singură carte: moartea”, Mihai Chirilov, director artistic TIFF.

Trece și prin perete a fost distins cu o Mențiune specială la „Quinzaine des realisateurs”, Cannes 2014.

Regia: Radu Jude
Scenariul: Radu Jude (adaptare liberă după ”În magazie”, de A.P.Cehov)
Imaginea: Marius Panduru, RSC
Producători: Ada Solomon, Radu Jude
Distribuție: Sofia Nicolaescu, Ion Arcudeanu, Gabriel Spahiu, Marcel Horobeț, Alecu Jude
An: 2014
Gen: scurtmetraj ficțiune
Durată: 17 minute

Sinopsis
- Mi-e teamă, bunicule!... N-auzi? [...]
- Plâng cei din casă, zise el. Le pare rău după răposat, şi de aceea plâng ("În magazie", de A.P. Cehov)

Citește fișa filmului pe Aarc.ro.

Festivaluri

Festivalul Internațional de Film Transilvania – România, 2014
Festivalul Internațional de Film ”New Horizon” – Polonia, 2014
Festivalul Internațional de Film de la Namur – Belgia, 2014
Festivalul Internațional de Film de la Montpellier -  Franța, 2014
Festivalul Internațional de Film de la Salonic – Grecia, 2014
Festivalul Internațional de Film de la Trieste – Italia, 2014
Festivalul Internațional de Film de la Vilnius – Lituania, 2014

Premii

Mențiune specială la „Quinzaine des realisateurs”, Festivalul de Film de la Cannes – Franța, 2014

Articole din presă

INTERVIU Radu Jude: M-am întrebat și eu dacă lui Cehov i-ar fi plăcut filmul meu – www.agerpres.ro

YouTube Bazaar
Dan Chișu
2015

Aside

YouTube Bazaar

”Puiul spartan – zboară puiule zboară”, ”O nouă ediție - La cum să te lupți”, ”Mașina de spălat manuală”, ”Pirații din Caraibe”, ”Astăzi vă voi explica dacă există sau nu există extratereștrii” sunt doar o parte dintre videourile marca Bahoi, care au fascinat milioane de utilizatori YouTube.  Documentarul chestionează, alături de psihologi, sociologi sau oameni de publicitate, internetul și fenomenul YouTube care au determinat democratizarea comunicării.

Regia: Dan Chișu
Scenariul: Dan Chișu
An: 2015
Gen: documentar
Durată: 98 minute

Sinopsis
Bahoi are propriul său canal media pe YouTube. Lucrează în Olanda, ca să își poată permite să cumpere computere second hand. Le trimite în satul său natal, în apropiere de Constanța, pentru ca oamenii lui să îi poată vedea scurtmetrajele. După fiecare filmare, Bahoi își roagă vecinii să intre pe internet și să îi vizioneze producțiile.

Citește fișa filmului pe Aarc.ro.

Festivaluri

Festivalul Internațional de Film Transimvania (TIFF) – România, 2015

Articole din presă

”Youtube Bazaar”: Lumea lui Bahoi - cronică de film (De Magda Mihăilescu) – www.aarc.ro

Stejarii verzi
Ruxandra Zenide
2003

Aside

Stejarii verzi

Prezentat în 2003 la Locarno, filmul semnat de Ruxandra Zenide spune povestea emoționantă a doi frați dintr-un sat din România.

Regia: Ruxandra Zenide
Producător: Elefant Fiilms
Scenariu: Marek Epstein, Ruxandra Zenide
Distribuție: Dorotea Brandin, Roberto Molo, Maria Dinulescu, Valentin Popescu
An: 2003
Gen: scurtmetraj ficțiune
Durată: 31 minute

Sinopsis

Un sat din România. George are grijă de sora lui mai mică. Soarta îi pune la încercare, iar viața merge înainte…

Festivaluri

”Festival internazionale del film Locarno” – Elveția, 2003
Festivalul Internațional de Film de la Innsbruck – Austria, 2004
”Cinema tout ecran”, Geneva – Elveția, 2003
”Festival Internacional de Cine”, Valencia – Spania, 2004

Premii

Cel Mai Bun Mediumetraj, Festivalul de Film de Scurtmetraj de la Brest – Franța, 2004
Festivalul de Film European Alpinale Nenzing, Premiul Juriului, Premiul Publicului - Golden
Unicorn – Austria, 2004

Libelula
Mihai Sălăjan,
Adelina-Laura Bulibașa
2015

Aside

Libelula

Film de debut al celor doi regizori, Libelula este un scurtmetraj românesc filmat cu actori neprofesioniști, câștigător al Premiului pentru Cel Mai Bun Film la altcineAction! Online Balkan Film Festival și proiectat, printre altele, la Festivalul de Film Timishort și la Independent Days International Filmfest, Karlsruhe, Germania.

Regia: Mihai Sălăjan, Adelina-Laura Bulibașa
Producător: Adelina Bulibașa
Scenariu: Ioan Peter
Distribuție: Gheorghe Sălăjan, Vasile Leac, Florin Didilescu, Elena Bulibașa, Iulian Teleoacă
An: 2015
Gen: scurtmetraj
Durată: 15 minute

Sinopsis

Un bloc de locuințe din Arad: Libelula. Un locuitor fictiv: administratorul blocului. Viața de zi cu zi, rutina, trecutul, prezentul si viitorul unor oameni obișnuiți din Arad, într-un bloc impregnat de istoria recentă a țării.

Festivaluri

Timishort Film Fest, Timișoara – România, 2016
Independent Days International Filmfest, Karlsruhe – Germania, 2015
Divanul Gustătorilor de Film și Artă Culinară / Divan Film Festival – România, 2016
Filmul de Piatră, în afara competiției – România, 2016

Premii

Cel Mai Bun Film, altcineAction! Online Balkan Film Festival – Grecia, 2016
Cel Mai Bun Film de Debut, Ceau Cinema – Festival de buzunar, Timișoara – România, 2016

Articole din presă

Best Short Film Award Interview: Mihai Salajan & Adelina Bulibasa – www.altcineaction.com
INTERVIU cu producătorii scurt-metrajului arădean Libelula – www.mandri.ro

Fotografii de familie
Andrei Cohn
2012

Aside

Fotografii de familie

Sfârșitul conceptului de familie. Andrei Cohn semnează un scurtmetraj despre o familie pe cale de destrămare. Închiși între pereții unei case, membrii familiei sunt obligați să petreacă o duminică după-amiază împreună.

Scurtmetraj românesc prezentat la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania) în 2013.

Regia: Andrei Cohn
Producător: Anca Puiu
Scenariu: Andrei Cohn
Distribuție: Lucian Ifrim, Ileana Puiu, Gheorghe Ifrim, Ioana Flora
An: 2012
Gen: scurtmetraj ficțiune
Durată: 30 minute

Sinopsis

Povestea unei reuniuni de familie într-o duminică după-amiază. Ulterior, cei prezenți nu se vor mai întâlni cu toţii niciodată. Filmul este despre sfârşitul conceptului de familie.

Citește fișa filmului pe Aarc.ro.

Festivaluri

Festivalul Internațional de Film Transilvania – România, 2013
Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți – România, 2012

La un pas de eternitate
Alexandru Maftei
2016

Aside

La un pas de eternitate

O incursiune în Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Un film de Alexandru Maftei.

Regia: Alexandru Maftei
An: 2016
Gen: documentar
Durată: 15 minute

Sinopsis
Un film documentar inspirat de lucrările de pictură și sculptură realizate de pictorița Cecilia Cuțescu Storck și sculptorul Fritz Storck și expuse în casa-atelier-muzeu a acestora, ea însăși o operă de arhitectură. Dialogul vizual între lucrările soților Storck este însoțit de texte extrase din cartea ei de memorii și de o prezență ce plutește încă în aerul casei.

Articole din presă

Am încheiat un scurt metraj despre Casa Storck – www.alexandrumaftei.ro