ICAR Episodul 6
Realismul românesc
cu Cristi Puiu
(partea III-a)

Episodul 6 ICAR

Realismul românesc cu Cristi Puiu (partea a III-a)   
de Marius Roșu și Lucian Georgescu

După o nouă ediție intensă TIFF, plină de filme, evenimente, masterclass-uri și întâlniri memorabile, vă propunem să rămânem în atmosfera festivalului, alături de una dintre cele mai importante figuri ale ultimului deceniu în cinemaul românesc: Cristi Puiu.

Cel care, la cea de-a 16 ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, a lansat o ediție de colecție a DVD-ului filmului Sieranevada și a prezentat o expoziție de fotografii, realizate în perioada în care lucra la realizarea afișului filmului, este protagonistul săptămânii pe CINEPUB.

Anunțăm lansarea episodului 6 ICAR (Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc): Realismul românesc cu Cristi Puiu (partea a III-a), o producție CINEPUB pentru Scena9, hotspotul cultural al BRD – Groupe Société Générale.

Episodul 6 ICAR, semnat de Marius Roșu și Lucian Georgescu, îl prezintă pe Cristi Puiu într-un moment în care vorbește informal și cu sinceritate maximă despre greutățile pe care le întâmpină un regizor la producția unui film. Fie că este vorba despre șoferi, despre hotel și restaurant, despre duba care trebuie să apară în film, despre alcoolul pe care îl consumă în cantități prea mari câteodată membrii echipei și chiar regizorul pentru a uita problemele din timpul zilei, orice detaliu este important pentru rezultatul final.

“A fost o nenorocire experiența de la Marfa și banii. A fost odios”, declară Cristi Puiu despre producția lungmetrajului care a deschis drumul Noului Val Românesc.

Pe CINEPUB sunt disponibile trei filme semnate de Cristi Puiu: Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu și Un cartuș de Kent și un pachet de cafea.

Atât primele cinci episoade ICAR, cât și episodul pilot al seriei, pot fi vizionate aici.